Demonstraţii de tehnici de urmărire şi evadare pe străzile din Bucureşti

28 02. 2014, 17:01

Joel Lambert, gazda celei mai noi emisiuni Discovery Channel, Manhunt, şi fost militar Navy Seal vreme de zece ani, a participat vineri, 28 februarie, la Bucureşti, la o urmărire urbană, plină de adrenalină, organizată pentru a marca premiera programului. Pentru câteva ore, fanii Discovery au putut urmări online prin live stream, pe http://bucharestmanhunt.discovery.ro, demonstraţii de tehnici de urmărire, evadare şi camuflare în mediul urban. Punctul de plecare al lui Joel a fost Grand Cinema & More, din cadrul Băneasa Shopping City, iar punctul final clădirea hotelului Lido, unde Joel a coborât în rapel, câştigând cursa cu urmăritorii.

Echipa Alpha, formată din doi români specializaţi în cercetare, escortă şi acţiuni speciale, echipa Bravo, specializată în misiuni de salvare şi recuperare, şi echipa Charlie, formată din experţi în pază şi protecţie VIP, au fost cei care l-au urmărit pe Joel pe străzile din Bucureşti, fiind îndrumaţi online de fani Discovery. Atât Joel Lambert cât şi echipele de urmăritori au folosit sisteme de localizare prin tehnologie GPS, fiecare mişcare fiind transmisă live pe harta interactivă disponibilă pe website. Participanţii online au primit informaţii despre poziţionarea lui Joel şi direcţia de deplasare, putând lua decizii cu privire la acţiunile echipelor de urmăritori din teren.

Evenimentul a fost organizat de Discovery Networks cu sprijinul UPC România pentru a promova premiera emisiunii Manhunt în România.