Demi Moore, pradata de hoti
Actriţa, în vârstă de 52 de ani, are o mare cantitate de haine depozitată într-o unitate din North Hollywood, dar numai câteva piese vestimentare au fost furate, informează contactmusic.com.
Potrivit informaţiilor din presa internaţională, se pare că hoţii aveau gusturi fine, deoarece au furat cele mai scumpe obiecte, lăsându-le pe celelalte neatinse.
Nu se ştie când a avut loc spargerea, dar unul dintre asistenţii actriţei Demi Moore a verificat unitatea de depozitare pe 4 mai şi a descoperit că unele haine lipsesc. Înainte ca asistentul actriţei să ajungă în depozit, acesta nu a mai fost vizitat de nimeni vreme de şase luni.
Potrivit site-ului Tmz.com, nu erau semne vizibile că ar fi avut loc o spargere, iar încuietoarea era intactă. De asemenea, site-ul Tmz.com sugerează că cineva care cunoştea unitatea de depozitare sau unul dintre angajaţi ar putea fi responsabil pentru jaf.
Un reprezentant al companiei care administrează depozitul, chestionat de revista People, a refuzat să discute despre acest subiect, spunând că nu comentează despre problemele de securitate din unităţile de depozitare ale clienţilor.
Deocamdată, nu se ştie cu exactitate câte obiecte vestimentare i-au fost furate actriţei Demi Moore, dar se pare că vedeta alcătuieşte o listă cu hainele lipsă pentru a o prezenta poliţiei, scrie MEDIAFAX.