Demi Moore, cu geanta de 2.000 de dolari la rugăciune!

08 11. 2013, 08:00

Întregul scandal din jurul divorţului a dus-o pe Demi în pragul depresiei, aşa că actriţa în vârstă de 51 de ani a decis să participe la un seminar spiritual, menit să-i aducă liniştea sufletească.  Întregul program s-a desfăşurat la Dharamsala, într-un templu budist, frecventat chiar şi de Dalai Lama.

”A stat de vorbă cu monahii de acolo despre chestiuni de viaţă”, a declarat o sursă pentru publicaţia ”Times of India”. ”De asemenea, era foarte curioasă ce relevanţă au capetele rase în viaţa călugărilor”, a mai adaugat sursa respectivă.

La ieşirea din templu, Demi a fost surprinsă de paparazzii cu un outfit de mii de dolari: numai geanta pe care o purta la braţ – piesă semnată Salvatore Ferragamo – costă aproape 2.000 de dolari.