Legenda celebrei Lancia Delta va fi continuata. Un teaser, momentan sub forma a doua fotografii generate pe calculator, a fost anuntat pentru cea de-a 63-a editie a Festivalului de Film de la Venetia.
Kit-ul de presa este foarte exuberant si vorbeste de multe masini din panoplia constructorului italian (Aprilia, Appia, Fulvia, Dedra si chiar Lybra), care i-ar fi inspirat pe designerii casei.
Date concrete, insa, sunt foarte putine. Tot ce stim la aceasta ora, este ca lungimea va fi de aproximativ 4,5 metri, inaltimea de 1,5 metri si ampatamentul se va apropia de 2,7 metri. Portbagajul insumeaza 400 litri, iar interiorul e destul de practic, din moment ce al doilea rand de scaune culiseaza. Gama de propulsoare se intinde pe o plaja larga de performante (intre 120 si 200 de cai), constand din motoare turbo, pe benzina si diesel. Toate cutiile manuale vor avea 6 trepte, dar, probabil, vor fi si transmisii automate. Trenul de rulare va avea amortizoare adaptive, o solutie tehnica destul de raspandita in zilele noastre.
Formele masinii fac cinste designului italian, fiind incitante, bine proportionate si destul de agresive, pentru a nu strica „codului genetic” de invingator, tipic lui Delta.
Ce-i mai important nu ni s-a comunicat inca, si anume data de aparitie. Ceea ce se zvonea pana acum este ca 2008 pare un orizont credibil, dar noi totusi speram s-o vedem mai devreme.
Citeste mai mult in ProMotor