Delia Matache: “La nunta mea, presa nu va avea acces!”

De: Mioara Tronaru / 20.04.2012, 13:21
Delia Matache: “La nunta mea, presa nu va avea acces!”
Delia Matache vorbeşte în premieră despre inelul primit de la iubitul ei, Răzvan, şi spune că la nunta ei nu va fi spectacol.

Duminica, 22 aprilie, Adelina Pestriţu vă aşteaptă la o nouă ediţie „D Paparazzi”, la Kanal D. În această săptămână, Delia vorbeşte în premiera despre cât de important este inelul primit de la iubitul ei, Răzvan.
Delia Matache se pregăteşte să spuna „Da!” în faţa ofiţerului stării civile. „Nu port tot timpul inelul. Pentru vestimentaţie de scenă, pentru interviuri, nu-mi place să epatez în niciun fel. Nu neapărat pentru că are o piatră preţioasă, deşi este foarte frumoasă! Nu-mi place să fac un spectacol din viaţa mea!”, a mărturisit aceasta. Întrebată dacă cel mai important eveniment din viata ei va fi un spectacol, aceasta a declarat. „Da, pentru mine şi invitaţii mei. Presa nu cred că va avea acces la nuntă!”, a spus Delia Matache.