Delia, Horia Brenciu, Carla’s Dreams şi Ştefan Bănică încep căutările pentru viitorul câştigător ”X Factor”

De: Cristiana Trifu / 18.01.2018, 12:22
Delia, Horia Brenciu, Carla’s Dreams şi Ştefan Bănică încep căutările pentru viitorul câştigător ”X Factor”
Juraţii Delia, Horia Brenciu, Carla’s Dreams şi Ştefan Bănică au început deja căutările pentru a descoperi cine va fi câştigătorul sezonului cu numărul 8 al emisiunii ”X Factor România”. După luni de căutări, de audiţii şi repetiţii, cel de-al şaptelea sezon ”X Factor” şi-a găsit câtigătorul la finalul lunii decembrie. Jeremy Ragsdale este primul străin care a câştigat ”X Factor România”, un premiu în valoare de 100.000 de euro, dar şi un contract cu CAT Music.

Pentru a găsi însă câştigătorul celui de-al 8-lea sezon, juraţii au început deja căutările!  Mai toţi cei interesaţi se pot înscrie pe http://casting.a1.ro/xfactor/, apoi aceştia sunt selectaţi de o echipă de specialişti, care au în vedere calităţile lor artistice.

Doar cei selectaţi ajung apoi în prima etapă oficială a audiţiilor, care au loc în mai multe oraşe din toată România, dar şi la Chişinău. În total, nu mai puţin de 10.000 de kilometri sunt parcurşi anual de echipă pentru a găsi vocea care are ”factorul X”, adică ar putea înconjura de trei ori România, pe lungimea graniţelor!
 

În cel de-al şaptelea sezon, echipa Horia Brenciu a reuşit să cucerească pentru a doua oară marele premiu ”X Factor” după ce în 2013 a câştigat Florin Ristei, discipolul Deliei, în 2014 Horia Brenciu şi Adina Răducan au plecat acasă cu trofeul, în 2015 a fost rândul elevului lui Ştefan Bănică, Florin Răduţă, iar în 2016 Carla’s Dreams a descoperit ”factorul X” în Olga Verbiţchi.