Delia, despre Horia Brenciu: „Îmi displace când vorbeşte foarte mult despre el”
Delia, artista alături de care a lansat în 2014 piesa „Inima nu vrea” şi singura prezenţă feminină din juriul show-ului „X Factor” de la Antena 1, a dezvăluit într-unul din aceste video-uri mai multe detalii care erau, până acum, în culisele prieteniei dintre ei. Întrebată ce sfat are pentru el, Delia a spus: „Face foarte bine ce face, n-am niciun sfat”. Apoi, s-a gândit mai bine şi a concluzionat că nu i-ar strica mai multă… linişte. „Mai relaxează-te, mergi în vacanţă mai des, Horia”.
De asemenea, nu au fost trecute cu vederea nici calităţile, nici defectele artistului. „Iubesc energia lui bună, pofta lui de viaţă şi îmi displace în momentul în care vorbeşte foarte mult despre el”, a spus Delia. Încă de la prima vedere, Deliei i-a rămas în minte Horia ca fiind „un om plin de viaţă, vesel, tonic, extrem şi dubios de bine dispus în permanenţă”.