Delia Antal şi-a pierdut adoratul tată!
Tatăl ei a decedat în urma unei lungi suferinţe, aşa că actriţa şi-a dorit să-i fie alături atunci când o să treacă în nefiinţă. A venit într-un suflet de la Londra şi a apucat să mai stea trei zile alături de tatăl ei. Joi dimineaţă însă acesta s-a stins din viaţă, iar Delia Antal îşi plânge durerea alături de familia sa, urmând ca în cursul zilei de azi să-şi înmormânteze tatăl. Anul acesta a fost extrem de greu pentru ea, a fost mai mereu alături de tatăl său, făcând naveta Londra-Zalău, şi a încercat să facă tot posibilul pentru ca starea lui de sănătate să se îmbunătăţească! L-a dus la cei mai buni doctori, s-a rugat pentru el la nenumărate mănăstiri făcătoare de minuni, însă boala de care suferea l-a răpus.
„Am petrecut toată vara cu el, a stat cu mine la Londra două luni şi am fost împreună la Mănăstirea Sfântului Nectarie din Eghina (Grecia), în vacanţă spirituală, la Jocurile Olimpice, la Royal Ascot… Am petrecut cel mai frumos timp din viaţa mea alături de el de când a fost operat! Nu m-am dezlipit de el când a fost internat în spital şi operat. Rugăciunile Sfântului Nectrie l-au refăcut şi pentru o perioadă s-a simţit foarte bine, deşi doctorii nu i-au mai dat prea multe şanse! Am fost în excursie şi la Petru Vodă, la părintele Iustin Parvu, şi la sfaturile dânsului am făcut maslu cu 3 preoţi acasă pentru tata, apoi Dumnezeu m-a binecuvântat să petrec cele mai frumoase momente din viaţa mea alături de el şi mi s-a îndeplinit dorinţa să fiu chiar lângă el când sufleţelul lui s-a urcat la ceruri, eu în stânga lui în pat, mama în dreapta. Dorinţa lui a fost să îi fim alături, tot timpul!”, spune Delia Antal, cu durere în suflet. Ea va mai rămâne ceva timp la Zalău, alături de mama şi fratele ei, după care se întoarce la Londra, acolo unde trebuie să finalizele filmările pentru documentarul „WE CANnes”.