Delia Antal se reculege la mănăstiri

16 11. 2012, 11:58

Delia Antal a trecut prin clipe grele săptămâna trecută, când pe 8 noiembrie, chiar în zi de sărbătoare, de Sf. Mihail şi Gavril, la ora 7 dimineaţa, tatăl ei a trecut în nefiinţă, după o lungă suferinţă, fiind răpus de boală. Sâmbăta trecută, actriţa şi-a înmormântat tatăl la Zalău, oraşul ei natal, dar a rămas cu amintiri frumoase. Tatăl ei, Dorel Antal, apare şi în filmul de debut al actriţei şi regizoarei Delia Antal, „D’ORA”, în cadrele filmate în ţară. Delia şi-a iubit nespus tatăl şi o să aibă nevoie de o lungă perioadă de refacere.

Tocmai de aceea a decis să plece într-o călătorie spirituală, alături de mama ei, Ileana Antal, la doar şapte zile de la moartea tatălui ei. Actriţa a decis să plece la Mănăstirea Petru Voda din Neamţ, să-l viziteze pe Părintele Iustin Pârvu, acolo unde a mai fost şi cu tatăl său când era în viaţă, pentru a găsi calea către liniştea sufletească, unde poate să mediteze în linişte şi să-şi pună ordine în gânduri, înainte de a se reîntoarce la Londra.

„Sunt şapte zile de când adoratul meu tată a plecat de pe această lume. Am avut câteva momente în care eu şi fratele meu am rămas singuri cu el, înainte ca ceilalţi oameni să vină să se reculeagă la căpătăiul lui. Am fost foarte supărată şi m-am gândit la cât de mult a suferit săracul tata…Este adevărat când se spune că viaţa este grea, dar trebuie să mergem înainte. Nu va mai fi niciodată la fel pentru mine, fără tatăl meu, dar ştiu că el mă priveşte de acolo de sus şi mă ajută să merg mai departe…Am hotărât să merg, alături de mama mea, într-o călătorie spirituală la Mănăstirea Petru Vodă, acolo unde ne vom ruga, vom medita şi vom petrecere timp frumos împreună…”, a scris Delia pe Facebook, care a postat şi fotografii, pe reţeaua de socializare, de la filmările „D’ORA”, cu tatăl ei.