Deficitul Contului Curent al României – redefinirea regulilor jocului

În 2003, Deficitul Contului Curent (CC) al României a atins nivelul de 5,8 procente din PIB, ridicând unele semne de întrebare și alimentând o dezbatere privind sustenabilitatea sa.

De la început, trebuie notat ca nivelul deficitului, deși semnificativ, nu este unul neașteptat pentru o țara angajata într-un proces de recuperare a decalajelor și care a crescut cu o rata de aproape 5 procente în anul trecut.

Deficitul CC ar fi putut sa fie mai bun daca UE, principalul partener comercial al României, ar fi crescut într-un ritm mai rapid decât s-a întâmplat în fapt. Pentru a da și mai multa greutate argumentului, sa ținem seama de deficitele CC ale altor țari candidate, precum Bulgaria (-8,2% din PIB), Republica Ceha (- 6,6% din PIB) sau Ungaria (-6,3% din PIB).

În plus, cea mai mare parte a deficitului CC (62%) a provenit de la poziția „mașini și echipamente”, adica din investiții mai degraba decât din consum, ceea ce reprezinta o evoluție sanatoasa. Așadar, trebuie de-dramatizata dezbaterea cu privire la nivelul deficitului CC al României.

Problema finanțarii
O problema diferita o constituie modul de finanțare a acestui deficit. În termeni nominali, Investițiile Straine Directe (ISD) nete au crescut de la 1194 milioane euro în 2002 la 1345 milioane euro în 2003. Totuși, în termeni relativi, cele dintâi au finanțat 74% din deficitul CC al acelui an, în timp ce celelalte au finanțat doar 46% din deficitul anului trecut.

Acest fapt ar trebui comparat cu performanța Bulgariei, care, în pofida înregistrarii unui deficit CC mai mare, a finanțat mai mult de 80 procente din el prin ISD, calmând prin aceasta piețele. Lecția ce poate fi învațata de aici de catre Guvernul român este aceea ca își poate permite nivelurile actuale ale deficitelor CC doar daca respecta cu determinare privatizarea utilitaților din energie și a ultimelor banci de stat și daca ia și alte masuri pentru a crește ISD. Acestea ar putea finanța deficitele CC într-un mod care sa nu creeze datorie externa timp de câțiva ani.

Cererea interna vs exporturi
Al treilea aspect pe care ar trebui sa-l abordam este daca politicile macroeconomice ale anului trecut n-au stimulat cumva prea mult cererea interna, în detrimentul creșterii pe seama exporturilor.

În pofida execuției bugetare foarte conservatoare, alte politici, precum cea salariala sau cea monetara, au fost destul de relaxate în anumite perioade ale anului 2003. Aceasta a dus la o creștere cu 5,6 procente a salariilor nete reale în industrie (totuși sub creșterea productivitații) și la o majorare cu 49% în termeni reali a creditului neguvernamental.

Din fericire, masurile luate de Guvern și de Banca Naționala a României (BNR) au facut mult pentru a corecta evoluțiile respective. Astfel, este improbabil ca mix-ul de politici din acest an sa fie la fel de expansionist precum cel din 2003, cu toate ca 2004 este un an electoral.

De asemenea, un alt subiect intens dezbatut este masura în care politica de curs valutar promovata de BNR în anul trecut și în acest an a facut ceva pentru a promova exporturile. Aici, câteva aspecte trebuie luate în considerație. În primul rând, în timp ce este adevarat ca anul trecut leul românesc (ROL) s-a apreciat cu 3,3% în termeni reali fața de un coș format 60% din euro și 40% din dolar, este la fel de adevarat ca, fața de euro, ROL s-a depreciat în termeni reali cu 3,7%, în timp ce s-a apreciat în termeni reali fața de dolar cu 13,8%.

De fapt, se poate argumenta ca aceasta combinație (favorizând exporturile spre UE și importul de energie ieftina denominata în dolari) a fost cea mai buna pe care producatorii români o puteau spera și improbabil a fi repetata în curând.

Devalorizasrea leului nu îmbunatațește competitivitatea
În al doilea rând, actualele costuri salariale relative înca permit o marja semnificativa de competitivitate prin prețuri pentru exportatorii români. În al treilea rând – și mai important – producatorii români trebuie sa se obișnuiasca cu ideea ca în UE ei nu-și vor putea îmbunatați competitivitatea prin devalorizari (sau prin subvenții de stat, cum ar fi impozitul redus pe profit), ci prin masuri microeconomice care sa promoveze calitatea și inovarea.

În piața comuna, numai competitorii bazați pe cercetare, livrate la timp, calitate, diferențierea produselor, canale de marketing și distribuție, service prompt etc, pot supraviețui. Astfel, o schimbare radicala de atitudine este necesara din partea producatorilor români daca ei doresc sa faca fața competiției din UE.

Bazați-va mai puțin pe stat
În al patrulea rând, actualul cadru în care BNR urmarește o apreciere reala fața de un coș valutar va fi treptat abandonat și leul se va lega 100% de euro (înainte ca România sa adopte euro drept moneda proprie), astfel încât mecanismul de mediere ponderata va disparea în curând. Concluzia este ca producatorii vor trebui sa se bazeze mai puțin pe stat și mai mult pe ei înșiși pentru a supraviețui într-o piața competitiva.

Performanța submediocra a serviciilor
O evoluție pozitiva pe care o menționam este ca în 2003 ponderea exporturilor spre UE în totalul exporturilor românești a crescut de la 67,2% la 67,7%, adâncind astfel integrarea economica. Un aspect important de subliniat este acela ca în anul 2003 exporturile românești catre UE au crescut mai rapid decât importurile totale ale UE exprimate în euro. Cifrele respective sunt 7,2% și -0,4%.

Aceste cifre arata ca România și-a majorat cota de piața în UE și ca, competitivitatea produselor românești a fost cel puțin pastrata.

O alta evoluție ce merita a fi comentata este performanța submediocra a balanței serviciilor, care și-a crescut surplusul de la 5 milioane euro în 2002 la 26 milioane euro în 2003. Cu deosebire dezamagitoare a fost, din nou, performanța turismului, care a înregistrat un deficit de 72 milioane euro, în pofida importantului potențial pe care România îl are în acest domeniu.

Transferurile curente (incluzând remiterile facute de românii lucrând în strainatate) au crescut marginal, la 1612 milioane euro în 2002 la 1639 milioane euro în 2003. Aceasta ar putea reflecta o stabilizare a forței de munca de peste hotare, dar cifrele trebuie tratate cu atenție, întrucât ele arata doar partea înregistrata (prin sistemul bancar) a influxurilor.

Multe alte fonduri ar putea veni în „valize”, evitând înregistrarea statistica. În orice caz, România nu ar trebui sa mizeze excesiv pe acest factor pentru a-și reduce deficitul CC, ci ar trebui mai degraba sa se concentreze asupra competitivitații externe a marfurilor și serviciilor sale.

Pentru a concluziona, deficitul CC al României este înalt, dar nu îngrijorator. Integrarea comerciala cu UE a continuat în 2003 și majoritatea importurilor au mers spre investiții, nu spre consum. Guvernul ar trebui sa se concentreze mai mult asupra finanțarii deficitului CC de o maniera necreatoare de datorie (prin ISD marite și privatizari), menționând în același timp sub control cererea interna prin politici macroeconomice.

Pe partea lor, producatorii români ar trebui sa se concentreze mai puțin pe lobby-ul facut la guvern pentru diferite subvenții și mai mult pe înbunatațirea competitivitații la nivelul microeconomic.

* Giovanni Ravasio este economist la Centrul Român pentru Politici Economice, a fost Director General la Afaceri Economice și Financiare în cadrul Comisiei Comunitaților Europene. În prezent, d-sa îl consilieaza pe primul ministru român, dl. A. Nastase.

Largirea deficitului de cont curent, deși inerenta pentru o economie în expansiune, cu o capacitate de absorbție care crește mai repede decât cea de generare de oferta, ramâne un risc major pentru obiectivul de reducere a unei inflații prea multa vreme ridicate.

Rețeta de control al deficitului nu este simpla, implica mai multe „butoane” și, cel mai rau, acționarea unora poate avea efecte contradictorii. Mai au un cuvânt de spus intrarile de investiții staine directe, înca prea mici pentru un deficit de cont curent atât de mare, dar așteptate sa continue sa creasca. Intra în joc și investițiile de portofoliu, aflate pe o tendința ascendenta, dar care pot fi mai instabile.

Daca ajustarea la nivelului deficitului bugetar se arata relativ ușor de aplicat, situația se complica la capitolul „adâncirea reformelor structurale”, care înseamna un proces de lunga durata, masuri care sunt luate cu mare întârziere, tocmai într-un an electoral. Restrângerea deficitului depinde în buna masura și de anul agricol, respectiv de o diminuare a vulnerabilitații producției agricole românești fața de capriciile vremii.

Pachetul „austeritate fiscala, reforme structurale, an agricol bun” mai are nevoie și de sprijinul pe care îl poate da evoluția cursului de schimb al leului.

Cum cea mai mare parte din deficitul de cont curent pe 2003 a avut drept sursa dezechilibrul balanței comerciale, salvarea ar putea veni anul acesta dintr-un reviriment al exporturilor, contrar așteptarilor pesimiste determinate de limitele structurale ale acestora, pe lânga presiunea fiscalitații. În acest sens, lunile februarie și martie se arata încurajoare.

Și astfel, exporturile în declin ale României ar putea fi susținute în acest an de o consolidare a creșterii economice în țarile UE, care reprezinta principala piața de desfacere. De asemenea, declinul prețurilor pe piața internaționala a petrolului ar putea contribui la limitarea deficitului comercial, în condițiile în care România este importator net de țiței, menajând în același timp prețurile interne la energie și, implicit, inflația.

În același timp însa, creșterea investițiilor ar putea fi însoțita de o dinamica puternica a importurilor, care va face dificila reducerea deficitului de cont curent la mai puțin de 5% din PIB. (Razvan Voican)

Giovanni Ravasio
Ziarul Financiar