Dedey: “Muzica m-a îndreptat către o altă direcţie!”

Apropo.ro / 29.05.2012, 12:46
Dedey: “Muzica m-a îndreptat către o altă direcţie!”
Artistul are deja peste 75.000 de vizualizări pe Youtube pentru primul său single, “Clasa a 9-a feat Mario V”!

Dedey a scris în versuri o mică parte din copilăria lui. I-a fost greu să revină pe drumul cel bun, dar muzica l-a ajutat să reuşească!
,,Muzica e singurul meu remediu când sunt trist, nervos, bucuros, indiferent de stare parcă mă deconectez când dau play unui instrumental şi intru în lumea mea”, spune artistul. Acum însă pentru a putea face ceea ce-i place şi a ajunge sus pe plan profesional, pe cele mai mari scene, acolo unde visează să susţină concerte, Dedey are joburi ocazionale şi munceşte pentru a se întreţine şi a face muzică. „Sunt obişnuit cu provocările pe care ţi le oferă viaţa. E normal să munceşti, e normal să stai în chirii, e normal să umblii pe unde te poartă vântul dacă vrei să faci ceva…”, mai completează artistul.

DedeyDeşi provine dintr-o familie săracă, acest lucru nu l-a oprit o secondă pe Dedey să creadă în visul lui şi într-un viitor mai bun. Neavând ce să îi ofere ai lui, artistul şi-a luat inima în dinţi de la o vârstă fragedă şi a plecat de acasă în speranţa de a reuşi să îşi facă un viitor şi să îşi ajute fraţii şi surorile. După debut, Dedey promite un album de excepţie, în spatele căruia se află o echipă de tineri talentaţi, dar până atunci va mai lansa single-uri şi speră că melodiile sale să fie la fel de bine primite de către public.

Prietenul la nevoie se cunoaşte

Dedey are 22 de ani, este născut şi crescut în Petroşani şi a avut norocul să aibă un prieten bun din copilărie în preajma lui, pe cel care acum îi este producător, Keri, acesta fiind un real sprijin pentru el şi îndemnându-l să facă muzică, pentru a uita de problemele existenţiale care îl macină încă de mic. „Eu zic că am reuşit să îl aduc pe linia de plutire! Avea mereu probleme cu poliţia, ca orice puşti de la noi care a crescut în condiţii grele a apelat la anturaj să îl ajute să iasă din problemele cauzate de ingredientele clasicului românesc: bătăi, băutură şi femei…Erau câţiva oameni care îi spuneau că nu e bine ce face, lui îi intra pe o ureche şi îi ieşea pe alta şi se ţinea în continuare de prostii. In general, problemele cu poliţia erau cauzate de scandaluri, el fiind o persoană colerică”, povesteşte prietenul lui Dedey.

Vezi aici videoclipul pisei „Clasa a 9-a”, cu Dedey feat.Mario V: