Decat sa ne plangem de mila, mai bine ne-am schimba mentalitatile
Sunt atat de multe detalii la care m-as putea referi insa, ca sa scurtez, pot sa zic ca noi, romanii, astia – nea Gicuta pensionarul si cu mine, studenta si cu Rodica de la Apaca si cu dom’ academician doctor inginer suntem de vina pentru rahatul romanesc.
Suntem de vina nu neaparat direct, ci pentru ca acceptam cu seninatate tot ce e mai prost, toate gunoaiele – de la mancare, imbracaminte si aparaturi, pana la atitudinea de „cel mai puternic castiga”, „ochi pentru ochi si dinte pentru dinte”.
Gandindu-ma la Romania, la oamenii de aici, am avut in minte exact imaginea de jungla – haotica, salbatica, cu animale care se musca si maraie unul la celalalt pentru o bucata mai mare de carne.
La frantuji, un batran nu s-ar baga in fata la coada din simplul motiv ca nici nu i-ar trece prin cap sa faca asta, fiindca ar insemna sa ii jigneasca si sa ii deranjeze pe ceilalti, care au acelasi drept ca si el. La fel se intampla si in cazul spagii in sistemul public – nimeni nu se gandeste sa faca asta – „de ce as face-o?” si, in plus, functionarul ar fi jignit, riscand, poate, sa fii dat in judecata chiar de el!
Stiu ca in Romania notiunile astea par ceva absurd, ceva atat de indepartat incat la un moment dat nici nu te mai gandesti la ele, pentru ca ai impresia ca-s atat de distantate incat nu o sa se mai intample niciodata.
Multe dintre lucrurile care ne fac viata mai grea sunt intretinute chiar de noi – nu avem cultura imaginii. O sa ziceti poate „Cu ce sa isi intretina imaginea personala un roman sarac?” si as zice ca nu ii trebuie miliarde ca sa se spele pe dinti si sa se pieptene si chiar daca are haine mai ponosite, e de ajuns sa le perie din cand in cand, ma rog, e vorba de respectul de sine, macar la nivelul la care sa nu il scarbesti (in cazul extrem) sau sa il deprimi (cum se intampla cel mai des) pe cel de langa tine.
Poti saluta si zice multumesc la un ghiseu, chiar daca functionarul nu o sa-ti raspunda.
Prea ne complacem sa plangem peste tot ca o ducem greu, cand de fapt noi nu miscam un deget pentru a schimba ceva, prea asteptam de la Stapanire sa ne mai bage o letcaie in buzunar si o subventie la caldura pentru simplul motiv ca asa suntem invatati ca se de multi, multi ani.
Ma apuca deprimarea si furia in acelasi timp vazand toata ignoranta si apa statuta din capul majoritatii romanilor, al celor care tanjesc dupa perioada comunista si care cred in continuare ca statul trebuie sa aiba grija de toate.
In timp ce „dincolo” oamenii reactioneaza impotriva valurilor de publicitate care vor sa le spele creierul (ceea ce demonstreaza educatia, puterea de reactie si „simtul civic” ale populatiei), in timp ce se fac sute de campanii sociale de educare, mobilizare si sensibilizare la diverse probleme – uneori chiar personale, individuale (de exemplu am vazut afise out-door la o campanie care dorea sa stranga bani pentru un copil bolnav), noi stam pe-aici si mai frecam nitel coada tarnacopului (vezi reclama la Unirea), dorind cu nostalgie sa (mai) votam un candidat chiar daca nu mai are drept de mandat, mirandu-ne cu spaima si admiratie in acelasi timp (cam ca la o intalnire incognito cu dumnezeu) la vederea unor icre de Manciuria si sperand in fiecare seara ca o sa se intample ceva concret cand zicem „Da, Doamne, sa o duc mai bine”, asta fiind de altfel si singura reactie de impotrivire a noastra.
Pai, ce sa mai zic, decat ca, in cazul asta, sa se pogoare Duhul Sfant asupra noastra, macar duminica viitoareÂ…
Alina Musatoiu