Debut strîmb pentru stelisti

29 07. 2002, 09:06
Stelistii au început cu stîngul turneul din Marea Britanie, pierzînd net în fata lui Millwall, scor 1-4. În primul meci al turneului britanic, Steaua a pierdut la scor în fata divizionarei secunde Millwall, 1-4. Povesteste Mihai Stoica, directorul executiv al ros-albastrilor fiind prezent

Stelistii au început cu stîngul turneul din Marea Britanie, pierzînd net în fata lui Millwall, scor 1-4.

În primul meci al turneului britanic, Steaua a pierdut la scor în fata divizionarei secunde Millwall, 1-4. Povesteste Mihai Stoica, directorul executiv al ros-albastrilor fiind prezent sîmbata în tribunele stadionului „The Den”: „Englezii au ajuns la poarta de patru ori. De fapt de doua ori, pentru ca la celelalte doua goluri i-am ajutat noi: mai întîi Radoi a gresit flagrant, apoi Tibi Lung a avut o iesire neinspirata. Din minutul 25 pîna la pauza am fost complet debusolati, dar în rest am stapînit jocul, am avut o posesie prelungita si ne-am creat în repriza secunda o gramada de ocazii: Neaga de doua ori singur cu portarul, Bostina si Oprita cîte o data. Bine ca avem caseta cu înregistrarea meciului, care e o proba în favoarea noastra. Rar se întîmpla ca o echipa sa domine asa si sa fie învinsa la scor”.

MM spune ca, paradoxal, dusul rece încasat de la Millwall le poate folosi stelistilor. „A fost bine ca a iesit asa. Pe de o parte ne-am dat seama ca unii nu pot juca doar cu numele, pe de alta ca am facut si achizitii bune în aceasta vara”, a punctat Mihai Stoica, ai carui remarcati au fost Miu si Bostina. Cosmin Olaroiu a spus ca nu acorda importanta rezultatului, dar pune esecul pe seama greselilor personale, a lipsei de angajament si a tratarii meciului de catre jucatori fara seriozitate.

„Millwall a cîstigat fara mari batai de cap”

Partida a putut fi ascultata pe Internet, pe site-urile „www.millwallfc.co.uk” si „www.bbc.co.uk/london”. Comentariul a fost asigurat de un angajat al BBC-ului, care a remarcat în prima repriza greselile individuale comise de apararea ros-albastrilor. „Eroare teribila a lui Radoi” si „iesire defazata a lui Lung”, au fost expresiile folosite de englez. Într-o scurta caracterizare facuta jocului Stelei, el a folosit expresia „lovely but inefficient passing game”, adica „un joc de pase încîntator, dar ineficient”. A remarcat apoi faptul ca „Steaua a avut posesia 60-65 la suta din timpul de joc”, însa concluzia a fost ca „Millwall a cîstigat fara mari batai de cap”.

Radoi a stat cinci ore la spital!

În minutul 35, Ghionea l-a înlocuit pe Mirel Radoi, acesta din urma accidentîndu-se la un duel cu un adversar. Fundasul stelist si-a dislocat degetul mic al mîinii drepte, motiv pentru care a plecat, însotit de ofiterul de presa Sorin Cojocaru, la un spital din apropiere. Din cauza sistemului folosit în Marea Britanie, conform caruia trebuie sa iei un tichet de ordine si sa astepti pîna îti vine rîndul indiferent de gravitatea ranii, cei doi au plecat de la spital dupa cinci ore! Lui Radoi i-a fost pus degetul la loc, medicul aplicîndu-i si un plasture pentru protectie.

Reid i-a spart nasul lui Falemi

În minutul 90 al meciului, Steven Reid l-a lovit cu cotul în figura pe Falemi, care a ramas întins pe gazon, cu sîngele siroindu-i din nas. El a fost transportat imediat la hotel, unde medicul Ionut Codorean i-a oprit sîngerarea si i-a aplicat un plasture, în timp ce jucatorul lui Millwall a fost eliminat de pe teren. Oficialii gruparii engleze de liga secunda au intrat în panica, pentru ca mijlocasul lor ar fi putut fi suspendat doua etape în campionat daca arbitrul Steve Tomlin ar fi scris în raport ca el si-a lovit intentionat adversarul. Imediat dupa meci, „centralul” a revazut faza pe video si a decis sa nu înainteze la Federatie un raport suplimentar, considerînd ca a fost vorba despre un accident, nu de o actiune voluntara a lui Reid.

Strainii Stelei în tribuna

Cei doi jucatori straini veniti în probe la Steaua, mijlocasul francez Gerrard Roland si portarul marocan Driss Benzekri, nu au fost folositi nici un minut în înfruntarea cu Millwall. Desi erau trecuti ca rezerve pe foaia de joc, ei au stat în tribuna, îmbracati în haine civile. Olaroiu a considerat ca, abia veniti de pe drum, cei doi straini nu sînt total pusi la punct cu pregatirea. Probabil ca ei vor fi utilizati mîine, în amicalul cu echipa de amatori FC Newport County.

S-au mutat în Tara Galilor

Cartierul general al Stelei, stabilit de joi la „Hilton Docklands” din Londra, s-a mutat aseara la Newport, în Tara Galilor. Delegatia a parcurs distanta de 160 de kilometri cu autocarul si a fost cazata tot într-un hotel din reteaua Hilton. Ros-albastrii vor sta acolo pîna vineri, perioada în care vor disputa doua meciuri amicale: mîine cu formatia locala de amatori FC Newport County, iar joi cu Swansea City, formatia din liga a patra engleza. Ambele partide se vor juca de la ora României 21:30.

Steaua – Millwall 1-4

Au marcat Cl. Raducanu (11) / Harris (4, 20, 29), Ifill (40)

Steaua: T. Lung (46 M. Tudor) – Mieila (80 Mutica), Radoi (35 Ghionea), Miu – Ogararu, Bostina, Lita (80 Falemi), P. Stoica (62 Panc) – Aliuta (46 Neaga), Trica (53 Paraschiv) – Cl. Raducanu (70 Oprita)

Millwall: Warner – Lawrence, Bull (70 Ryan), Nothercott – Cahill (53 Grogan), Ward, Ifill (49 Sweeny), Livermore, Reid – Harris (79 Hearn), May

Sursa: www.prosport.ro