De „Ziua zăpezii”, la Seattle a avut loc cea mai mare bătaie cu bulgări de zăpadă

De: Marian Andrei / 14.01.2013, 15:34
De
Chiar dacă vremea a fost primăvăratică și nu se vedea niciun strop de zăpadă, municipalitatea din Seattle a realizat ceea ce și-a dorit: a intrat în Cartea Recordurilor pentru cea mai mare bătaie cu bulgări de zăpadă.

Organizatorul Snow Day, un eveniment combinat de strângere de fonduri și încercarea de a stabili un nou record mondial pentru cea mai mare bătaie cu bulgări de zăpadă, programat pentru 12 ianuarie, a crezut că inițiativa sa nu va avea șanse de reușită. Cu câteva zile înainte de data stabilită vremea era caldă, unii copaci chiar înfloriseră iar despre zăpadă, nici vorbă.

Nevoind să se dea bătut așa ușor, Neil Bergquist a hotărât că este nevoie de o acțiune energică. Astfel, el a „comandat” 74 de tone de zăpadă pe care 34 de camioane le-au adus de la o depărtartare de 80 de kilometri, pentru ca participanții la bătaie să aibă suficientă „muniție”.

Înainte de bătălie, în cadrul strângerii de fonduri, reprezentanții companiilor din localitate au putut ridica, contra unei donații, castele și forturi din zăpadă.

Bineînțeles că în timpul bătăii cu bulgari de zăpadă care a urmat acestea au fost distruse, însă toți au rămas cu satisfacția că au reușit doborârea recordului de cei mai mulți participanți la o bătaie cu bulgări de zăpadă, 5.834.

Precedentul record era deținut de Coreea de Sud, unde, în 2010, 5.387 de persoane s-au bătut cu bulgări de zăpadă.