De vorba cu Gelu Colceag

Cât de important este pentru dvs acest premiu?
Mă gândesc că premiul pe care îl iau acum nu este numai cantitativ, deşi îmi place titulatura lui. El se referă la ceva care m-a însoţit toată viaţa mea, şi fără de care nu pot exista: Activitate. Asemenea lui Woyzeck, am un căpitan care îmi şopteşte continuu la ureche: “Activitate!” Mă gândesc că cei care au propus şi votat acest premiu au pus în balanţă şI partea calitativă a cuvântului “activitate”. Eu nu am luat nicioadată un premiu de regie. Acum îl iau, pentru întreaga activitate. Probabil ca să compenseze premiile neluate. |ntr-un fel îmi pare bine, pentru că acele premii sunt efemere şi reprezentau activitatea pe o singură porţiune. Pe când acest premiu acoperă activitatea mea întreagă. Se acceptă ideea că ceea ce am făcut a avut şi valoare. Şi dacă nu am luat pentru un spectacol un premiu Uniter, eu consider că acest premiu este pentru toate cele 10 spectacole pe care eu le consider importante pentru mine. Şi despre care cred că meritau măcar o nominalizare.

Care sunt ele?
Dacă stau să mă gândesc la cariera mea de regizor, îmi imaginez un pod. Este ca şi cum aş înainta într-un teritoriu necunoscut, şi mai adaug un picior de pod. Aceşti piloni verticali ai carierei mele sunt: “Platonov”, de Cehov, “Victor sau Copii la putere” de Roger Vitrac, la Teatrul Bulandra, “Don Juan a La Russe”, la Teatrul Odeon, “Cazul Gavrilescu”, care a avut premiera în America, la Licoln Centre, “Regina Mamă”, la Teatrul Naţional. Cel mai longeviv spectacol este “Regina mamă”, făcut de mine, care a avut premiera în 1998. Pe măsură ce trece vremea, este din ce în ce mai cerut. De atunci am mai făcut 24 de spectacole, în 12 ani. Cam două pe an. Acum îmi dau seama că aceasta a fost perioada cea mai fertilă pentru mine, şI care se suprapune cu perioada de directorat artistic la Teatrul Naţional (deci aveam treabă multă şi ca manager). Mi s-a dat curaj atunci. Eu am avut nevoie de curaj…

Cititi continuarea articolului pe site-ul Time Out