De populara vrei sa fii…
Dar daca nu te place, mai ai doua cai: sa pozezi în Playboy sau sa nu pozezi. Daca nu pozezi, (zic eu! ) e bine!!
Dar daca pozezi, ai doua cai: sa te remarce un barosan sau sa nu te remarce. Daca te remarca, ce sa zic?, e bine!!!
Dar daca nu te remarca, mai ai doua cai: sa frecventezi de nebuna petrecerile mondene sau sa stai acasa. Daca stai cuminte acasa, e (dupa gustul meu) bine!
Dar daca frecventezi petrecerile mondene, mai ai doua cai. Sa te remarce „lumea buna” sau sa nu te remarce!!!! Daca te remarca, se spune, e bine!!!
Dar daca nu te remarca, mai ai doua cai: sa te bagi în seama în mod insistent sau sa stai pe fundul tau, deoparte. Daca ai sta pe fundul tau, ar fi mai bine!
Dar daca te bagi singur în seama, ai doua cai: sa trezești interesul unui paparazzo sau sa nu-l starnești. Daca nu-l starnești, bag mana-n foc, e mai bine…
Dar daca îl starnești, mai ai doua cai: sa apari în presa de scandal sau sa nu apari. Daca apari, sunt unii care baga mana-n foc ca e bine!!!
Dar daca nu apari, mai ai doua cai. Sa suni redacția unei reviste de gen sa te rogi insistent sa fii subiectul unui paparazzo sau sa nu suni. Daca n-ai suna, ar fi de mii de ori mai bine!
Dar daca suni, mai ai doua cai: sa accepte sau sa te refuze. Daca refuza, e jenant, dar e mai bine!
Dar daca accepta, ai doua cai: sa se prinda cititorul sau sa nu se prinda ca e facatura.
Daca nu se prinde, incredibil!, e bine!
Dar daca se prinde, mai ai doua cai: sa se sesizeze și presa concurenta sau sa nu se sesizeze. Daca se sesizeaza, e bine!!!
Dar daca nici așa nu se mai sesizeaza nimeni… ce sa zic?… trebuia sa o iei demult p-alta cale…
NOTA: Orice asemanare cu un banc vechi și cu persoane fizice reale este voita și, vezi bine, marturisita.
Olivia Steer