De Paşte, cu Horia Vîrlan! Ce pregăteşte celebrul bucătar de sărbători! Află reţeta!
– V-aţi făcut deja planuri pentru Sărbătorile de Paşte? Unde mergeţi în vacanţă şi cum petreceţi?
În ziua de Paşte vom servi masa de prânz în familie, apoi copiii îşi văd de programul lor, iar eu şi soţia mea vom merge pe la prieteni ori vor veni ei la noi, în vizită. După Paşte vom pleca câteva zile la Budapesta şi Bratislava, locuri pe care le-am mai vizitat, dar care ne plac.
– Ce vă place cel mai mult la această sărbătoare şi ce vă place să faceţi de Paşte?
Nu ştiu de ce iubesc Paştele cel mai mult. Poate datorită sosirii primăverii ori datorită încărcăturii spirituale care mă copleşeşte. Îmi place să văd familia adunată în jurul mesei de prânz, fiind toţi sănătoşi şi fericiţi, dar îmi mai place şi să ies la plimbare, să văd cum a reînviat natura după iarna cea lungă. Lucruri simple!
– Cum aşteptaţi Paştele în fiecare an?
Cu speranţa că oamenii vor fi mai înţelegători şi mai iubitori de semeni.
– Ce anume gătiţi special pentru Paşte şi care este recordul de ouă vopsite pentru această sărbătoare?
Ca în fiecare an, înroşesc ouă, pregătesc friptură, ciorbă şi drob de miel, pască şi cozonac. Zilele care urmează fac stufat şi miel cu spanac. Noi nu mâncăm miel în restul anului, aşa că ne săturăm în acele zile.
– Ce vă place să mancati cel mai mult de Paşte?
Cel mai mult îmi place ciorba de miel cu smântână şi tarhon, aşa cum făcea bunica mea din Ardeal.
Foto: Prima TV
– Ce preferaţi, drob de miel sau de porc?
Dupa cum ţi-am zis, mănânc miel doar de Paşte, dar să ştii că nici porc nu prea mănânc în afara perioadei Crăciunului, aşa că nici una din cărnuri nu se numără printre preferatele mele.
– Pască sau cozonac?
De Paşte, prefer pasca!
– Care e cea mai bună reţetă pe care o faceţi de Paşte şi va iese cel mai bine?
Fără să fiu modest, îţi spun că toate preparatele îmi ies bine, dar în ultima vreme îmi place să gătesc „Miel cu spanac”.
Reţetă:
„Miel cu spanac”
Ingrediente:
– 8 cotlete zdravene de miel sau 800 g de pulpă de miel, fără os
– 500 g de spanac proaspăt, spălat şi curăţat de codiţe
– 2 cepe medii, curăţate
– 2 căţei de usturoi
– 2 linguri de ulei
– Un pahar de smântână dulce
– O linguriţă de boia dulce
– 1 linguriţă de nucşoară
– O linguriţă de sare
– 1 linguriţă de piper negru, măcinat
Mod de preparare:
1. Spălaţi foarte bine carnea, apoi tăiaţi-o bucăţi. Tocaţi mărunt ceapa şi usturoiul. Tăiaţi spanacul în pătrate mari.
2. Încingeţi o cratiţă cu ulei şi rumeniţi uşor carnea, apoi scoateţi-o într-o farfurie calda. Adăugaţi, în locul cărnii, ceapa şi sotaţi-o şi pe aceasta până devine translucentă. Adăugaţi carnea în cratită, împreună cu o cană de apă, după care acoperiţi cu un capac şi fierbeţi mâncarea la foc domol, timp de 30-40 de minute.
3. Adăugaţi condimentele, usturoiul şi spanacul. Continuaţi fierberea, fără capac, încă 10-12 minute. Dacă lichidul a scăzut mult, adăugaţi puţină apă.
4. Înainte de a fi gata preparatul, adăugaţi smântâna dulce şi mai daţi încă două clocote.
5. Serviţi mielul cu orez fiert.
– Ce tradiţii respectaţi de Paşte?
Merg să iau lumină în noaptea de Înviere şi mă feresc să-L supăr pe Domnul.
– Obişnuiti să ţineti post? Va spovediţi, va împărtăşiţi?
Câteodată ţin post, dar nu prea des. Postul Paştelui nu l-am ţinut anul acesta, dar pe cel al Crăciunului trecut da. Obişnuiesc să mă rog zilnic la Dumnezeu.
– Ce amintiri aveţi din copilărie, legate de această sărbătoare?
Mergeam cu prietenii la „udat”, deoarece aşa era obiceiul în Ardeal, la bunici. După ce am crescut şi nu mi-am mai petrecut vacanţele acolo, stând cu părinţii în Bucureşti, Paştele a rămas ziua în care stăteam cu toţii la masa de prânz, povestind şi bucurându-ne că suntem împreună.
Dana Popa