De nerecunoscut! Cum arată Daniela Gyrofi acum 20 de ani!
Daniela Gyorfi este una dintre cele mai cunoscute cântăreţe din România, remarcându-se prin atitudinea sa lipsită de inhibiţii, dar şi prin transformările de look pe care le-a avut de-a lungul vremii.
În 1991 a avut loc prima sa apariţie din cariera muzicală. A participat la festivalul de la Mamaia unde a obţinut premiul II la secţiunea Interpretare. Artista are în spate o carieră de peste 15 ani, timp în care a avut concerte atât în ţară cât şi în străinătate.
Iată, mai jos, cum arată acum aproape 20 de ani, când nu apelase încă la nicio intervenţie estetică.