De la Kurt Cobain la Taylor Hawkins: 10 staruri rock care au murit prematur
Anul acesta, pe 5 aprilie, se împlinesc 28 de ani de când liderul Nirvana, Kurt Cobain, unul dintre cele mai mari staruri rock, s-a sinucis, împușcându-se în cap. Se alătura astfel morbidului „club 27”, al artiștilor care s-au sinucis la această vârstă, după ce n-au putut face față presiunii venite la pachet cu succesul într-o perioadă de formare și dezvoltare esențială din viața lor.
După sinuciderea lui Kurt Cobain, colegul său de trupă bateristul Dave Grohl forma grupul Foo Fighters, care, anul acesta, a fost lovit de o tragedie. Pe 25 martie, bateristul Foo Fighters, Taylor Hawkins, a murit la 50 de ani. Circumstanțele decesului său sunt neclare, dar se știe deja că medicii legiști au găsit în corpul acestuia 10 substanțe care ar fi putut contribui la tragedie, printre care opioide, antidepresive și tetrahidrocanabinol, compusul psihoactiv din marijuana. Numele lui Taylor Hawkins se alătură astfel starurilor rock care au murit în culmea succesului.
Iată mai jos alte 8 vedete al genului rock ce au murit prematur.
Janis Joplin
Cântăreața a murit în 1970, din cauza unei supradoze de heroină. Avea 27 de ani.
John Bonham
Bateristul legendarei trupe Led Zeppelin a murit din cauza consumului excesiv de alcool, în 1980. Avea 32 de ani.
Brian Jones
Brian Jones a fondat The Rolling Stones înainte de a părăsi grupul, în 1969. S-a înecat în piscină în același an, la vârsta de 27 de ani.
Cliff Burton
Cliff Burton a fost chitaristul Metallica. A murit în 1986, într-un accident de autobuz, când avea doar 24 de ani
Keith Moon
Keith Moon a fost primul baterist al grupului The Who. A murit în urma unei supradoze de droguri, la vârsta de 32 de ani, în 1978.
John Lennon
Membrul trupei britanice The Beatles avea 40 de ani când un fan l-a împușcat mortal, în 1980.
Jimi Hendrix
În 1970, legendarul artist a murit în urma unei supradoze de droguri, la Londra, pe când avea doar 27 de ani.
Jim Morrison
Rockerul a fost descoperit mort în cada sa de baie, la Paris, în 1970. Cauza morții a fost supradoza de droguri. Avea doar 27 de ani.
CITEȘTE ȘI: Jay-Z, pe primul loc în Topul 10 al starurilor hip-hop cel mai bine plătite
Foto: Profimedia Images