De la Game of Thrones la Terminator: Emilia Clarke e noua Sarah Connor (primele imagini)

04 11. 2014, 12:56

Emilia Clarke, cunoscută din serialul Game of Thrones, joacă in acest film rolul Sarahei Connor. Informaţiile oferite de cei de la EW pe acest subiect scot in evidenţă şi alte câteva detalii care ţin de poveste:

„Sarah Connor nu e fata inocentă portretizată de Linda Hamilton în 1984, cu părul în vânt şi pantaloni de jeansi. Nu e nici fata militantă din Terminator 2. Mai degrabă e fata care şi-a pierdut mama la vârsta de 9 ani din cauza unui Terminator.  De atunci, ea a fost crescută de un Terminator T-800  (Shwarzenegger) căruia ii zice “Tata” şi care e programat să aibă grija de ea. Sarah Connor e o fiinţă perfect antrenată, însă deloc experimentată în ce priveşte sentimentele” – ( Entertainment Weekly)

Din distribuţia Terminator:Genysis mai fac parte Jai Courtney, Jason Clarke, Matt Smith si J.K. Simmons. Regia este semnată de Alan Taylor, care a regizat şi episoadele din serialul Game of Thrones.

Foto: Splash News

Pe Twitter, unde imaginile de mai sus au fost prezentate în premieră, părerile au fost împărţite: unii utilizatori apreciază schimbările aduse poveştii, în timp ce alţii cred că fiecare nou film Terminator scade valoarea seriei începute de filmele lui  James Cameron.

Andreea Cătană