De la 1 octombrie, gazele naturale se scumpesc

Apropo.ro / 30.09.2013, 09:58
De la 1 octombrie, gazele naturale se scumpesc
Prețul gazelor va crește de la 1 octombrie: consumatorii casnici vor plăti mai mult cu 1%, iar cei privați cu 2%.

După majorarea din iulie, de la 1 octombrie crește din nou prețul gazelor. Niculae Havrileț, președintele Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei, a declarat recent că populația va plăti 1% în plus, iar companiile 2%, pentru gazele naturale.

Intră pe vremea apropo pentru informații meteo detaliate

Potrivit calendarului, tarifele ar fi trebuit să se majoreze cu 2% pentru populație și cu 3% pentru companii, dar datorită rezervelor existente creșterea va fi mai mică, asigură Havrileț. Scumpirea se va reflecta nu doar în costul întreținerii, dar și în cel al produselor, inclusiv al celor alimentare, întrucât producătorii vor transfera această scumpire consumatorilor.

Chiar și așa, procentul majorării este unul mai mic decât cel preconizat. Și asta pentru că România a reușit să înmagazineze în depozite mai multe gaze produse intern, de două ori mai ieftin decât cel din import.

La o factură normală de 100 de lei, vom plăti mai mult cu 10 bani. Ultima scumpire la gaze a avut loc pe 1 iulie, atunci când factura a crescut cu 8%. Pe 1 ianuarie 2014, se anunță o nouă majorare.