Deputatul PSD Iulian Iancu, președintele Comisiei de Servicii și Industrii, a anunțat, luni dimineață, că prețul la gaze pentru consumatorii cu centrale termice va crește cu 35%, de la 1 ianuarie. Creșterea ar trebui să se facă în etape egale până în 2021, însă, pentru că România este cu mult în spatele altor țări care au aplicat mult mai devreme directivele europene, trebuie aplicată o creștere tarifară mai mare, anunță Realitatea TV.
„Creșterea ar putea fi cauzată de liberalizarea pieței gazelor. Fără o intervenție imediată, prețul va crește. Creșterea ar discrimina consumatorii care dețin o centrală termică. Liberalizarea la noi a fost extinsă până în 2021”, a spus Iulian Iancu, cel care este și președintele Comisiei de Industrii.
„Problema suportabilității prețului gazelor de către populație devine îngrijorătoare. Pentru companii, liberalizarea este aproape de final conform calendarului, dar vrem să prelungim termenul. Suntem în momentul în care trebuie să începem să propunem măsuri”, a afirmat Nicolescu, într-o conferință, scrie Mediafax.