De ce sunt eclipsele atât de rare
O eclipsă de soare poate avea loc numai atunci când luna este „nouă”, pentru că doar atunci luna se află între Soare și Pământ. De aici ia naștere o întrebare interesantă: de ce nu are loc eclipsa de fiecare dată când este lună nouă?
Motivul este că orbita Lunii în jurul Pământului nu este aliniată cu cea a Pământului ăn jurul Soarelui, astfel că Luna se găsește cănd deasupra, când dedesubtul liniei imaginare Pământ – Soare.
Și acum câte ceva despre eclipse. Acestea pot fi de trei feluri: totale, inelare sau parțiale.
O eclipsă totală are loc atunci când luna acoperă complet soarele. Din cauza faptului că Luna nu se află în permanență la aceeași distanță față de Pământ, uneori ea acoperă discul solar dar mai lasă un inel subțire în jurul ei, generând o eclipsă inelară.
Eclipsa parțială se produce atunci când numai o parte a discului solar este acoperită de Lună.
Spre deosebire de eclipsele de soare, eclipsele de lună au loc atunci când Pământul se află între Lună și Soare. Atunci, umbra Pământului acoperă Luna, care nu se mai vede. Eclipsele de Lună au loc numai atunci când este lună plină și pot fi totale sau parțiale.
Fercvența eclipselor.
În fiecare an sunt vizibile de pe Pământ minim două și maxim cinci eclipse de soare. În orice loc de pe Pământ o eclipsă totală de soare se va vedea o dată la 360 de ani.
În anumiți ani pot să nu existe eclipse de lună. În alți ani se pot vedea între una și trei.