Ilinca Vandici s-a operat în mare secret la nivelul bustului şi o perioadă a fost nevoită să ascundă bustiera specială pe sub haine. De-a lungul timpului s-a tot scris că ar avea silicoane, dar Ilinca a infirmat zvonurile şi a spus că va apela la chirurgul estetician după ce va aduce pe lume un copil, ceea ce a şi făcut.
“Am avut mereu grijă de mine, mi-a plăcut încă din copilărie să fiu atentă la modalitatea în care mă îmbrac şi arăt, tocmai de aceea am făcut sport de la vârsta de 7 ani. Mă prezint aproape zilnic în faţa a zeci de mii de telespectatori, fie că este vorba despre proiectul «Bravo, ai stil!» sau despre reţelele sociale, şi am responsabilitatea de a veni în faţa oamenilor aşa cum ei ar dori să mă vadă. Asta este calea pe care am hotărât să o urmez şi, din respect pentru cei care mă urmăresc, şi pentru care pot constitui un exemplu de urmat, voi avea întodeauna grijă de felul în care arăt. Am considerat că este momentul ca, după o naştere şi o alăptare, să apelez la o intervenţie chirurgicală de augmentare mamară. Am facut acest lucru foarte informată şi foarte conştientă de absolut tot ce înseamnă această operaţie. Până una alta, aceasta este una dintre cele mai uşoare operaţii care există în acest moment, în lume, şi sunt foarte mulţumită că am făcut acest lucru acum. Nu am exagerat, adică am păstrat aceeaşi mărime, am «umblat» la formă. În rest, sunt aceeaşi Ilinca Vandici pe care o ştiţi, nu o să mă vedeţi cu ţinute mai sexy sau mai extravagante sau cu un decolteu mult mai adânc ca până acum. Îmi păstrez aceeaşi conduită şi acelaşi stil vestimentar”, a spus vedeta pentru click.ro.
Ilinca Vandici s-a căsătorit toamna trecută cu Andrei Neacşu, în aceeaşi zi în care l-au botezat şi pe fiul lor Zian.