De ce râdem?

Fie că este o formă a limbajului nonverbal sau o manieră de exprimare a emoțiilor, specialiștii explică faptul că acest comportament rămâne o mare enigmă pentru știință.

La inceputul secolului XX este publicat eseul filosofului Henri Bergoson, Rasul. Lucrarea incearca sa explice principiile interne de functionare care duc la provocarea rasului. Se pare ca, desi radem in mod neasteptat si pe negandite, mecanismele de culise ale acestei stari sunt mult mai complexe si mai previzibile. Multă vreme s-a crezut că plâng și animalele, dar că râsul este specific omului. Totuși, cercetările au arătat că râsul poate fi întâlnit și la primate.

Potrivit ipotezei lui J.A.R.A.M. van Hooff, râsul a derivat din comportamentul de „arătare a dinților”, care constituie un semnal social primitiv. Dacă gâdilăm un cimpanzeu sau o gorilă, nu vom auzi un „ha, ha, ha” de la acestea, dar cu siguranță vor scoate niște sunete atipice pentru comportamentul lor de zi cu zi.

Maimuțele râd în aceleași circumstanțe ca oamenii, mai ales atunci când se produc mici lucruri neașteptate în timp ce se joacă, precum căderi, bufnituri sau ciufuliri. Alte animale, cum sunt șobolanii, de exemplu, vocalizează în timpul jocurilor, dar sunetele sunt atât de diferite încât e foarte dificil să le asociezi râsului.

„La om, rânjetul tăcut și gura deschisă relaxată par să fi convers pentru a forma doi poli într-o serie nouă, gradată, mergând de la un răspuns prietenos general – zâmbetul – la joc – râsul”, spune americanul Edward O. Wilson, cercetător în sociobiologie.