De ce nu există viață pe Lună?
Pe Lună nu există atmosferă. Astronomii știau asta pentru că nu există un asfințit acolo. Pe Pământ, întunericul crește gradual, pentru că aerul reflectă lumina soarelui și după ce acesta apune. Pe Lună, într-o clipă se vede lumina soarelui, iar în cealaltă a sosit noaptea.
Lipsa aerului înseamnă că Luna nu este protejată deloc de razele solare. Soarele emite căldură și radiații luminoase. Viața pe planeta noastră depinde de căldură și lumină.
Soarele trimite, însă, și radiații periculoase. Atmosfera Pământului ne protejează de majoritatea dintre ele. Pe Lună, însă, nu există atmosferă. Toate razele solare ajung până la suprafața Lunii.
Din cauza lipsei atmosferei, suprafața Lunii este fie extrem de încinsă, fie extrem de rece. Pe măsură ce se rotește, partea Lunii care este luminată capătă temperaturi foarte ridicate, care pot ajunge până la peste 150 de grade Celsius.
Această temperatură este mai ridicată și decât cea de fierbere a apei. O zi lunară durează cât două săptămâni.
Ziua este urmată de o noapte care durează tot două săptămâni. Atunci, temperatura scade până la – 125 de grade Celsius.
Mai exact, este de două ori mai frig decât la Polul Sud. În aceste condiții, nicio formă de viață cunoscută nouă nu poate exista pe Lună.