Povestea începe din vremuri de demult, când se circula în proporţie de 90% pe partea stângă. Cavalerilor le era mai uşor să controleze calul cu stânga şi să mânuiască perfect sabia cu mâna dreapta. Totuşi, acest stil s-a schimbat, şi asta datorită lui Napoleon Bonaparte.
În Franţa, s-a circulat dintotdeauna pe partea dreapta, aşa că împăratul francez a decis că orice regiune pe care o va cuceri să adopte această lege în ceea ce priveşte circulaţia. Cum Franţa a fost o superputere sub domnia lui Napoleon Bonaparte, această regulă s-a înrădăcinat în cultura mai multor popoare.
Totuşi, ţările europene au început destul de târziu să adopte circulaţia pe partea drepată. Spania a trecut la ea în 1924, Portugalia a urmat-o în 1928, în timp ce italienii au adoptat circulaţia pe dreapta sub Mussolini, în 1922.
Deşi în marea majoritate a lumii (65%) se circulă pe dreapta, specialiştii spun că este mult mai bun condusul pe stânga pentru că privirea periferică a ochiului drept e mai bună decât cea a ochiului stâng. Mai mult, pentru cei care conduc pe stânga, avantajul în momentul în care se schimbă vitezele este acela că ei ţin mâna dreaptă (cea dominantă) pe volan şi folosesc schimbătorul cu stânga.