De ce îi plăcea lui Vlad Ţepeş să tragă în ţeapă! Abuzat sexual de sultan?

De: Nicoleta Nicolae / 25.06.2015, 10:31

De ce îi plăcea lui Vlad Ţepeş să tragă în ţeapă! Abuzat sexual de sultan?
Se bănuieşte că plăcerea lui Vlad Ţepeş de a-i trage pe turci în ţeapă vine după o traumă din copilărie.


Trasul în ţeapă, pedeapsa preferată, aplicată în special turcilor, a voievodului român Vlad al III lea Drăculea, poreclit din această cauză şi ”Ţepeş”, are cauze psihologice, spun o serie de specialişti. Aceştia cred că pedeapsa este o urmare a abuzurilor sexuale suferite de voievod în copilărie. Vlad Ţepeş ar fi fost violat, probabil chiar de fiul sultanului şi trasul în ţeapă ar fi fost o pedeapsă sugestivă aplicată otomanilor.

Cronicile spun că a avut o copilărie armonioasă. Totul s-a schimbat odată cu decizia tatălui său de a-i sprijini pe turci. Vlad al II Dracul a fost nevoit să suţină politica otomană şi să plătească tribut pentru a se menţine în domnie. Ca semn de încredere, sultanul îi cere pe doi dintre copiii săi drept zălog.

Vlad al III lea (Ţepeş) şi Radu sunt trimişi în Imperiul Otoman. Iniţial, aceştia au fost duşi la fortăreaţa Egregoz, în vestul Anatoliei, şi, mai apoi, la curtea sultanului Murad, la Adrianopole. Aici au fost învăţaţi coranul, limba turcă, filosofie, greacă, călărie şi modul de luptă al otomanilor. Istoricii amintiţi spun, însă, că aici atât Vlad, cât şi Radu au fost abuzaţi sexual.

Nicolae Iorga, în “Scrisori de boieri, scrisori de domni”, presupune acelaşi lucru, consemnează adevărul.ro. Mai precis, istoricul bănuieşte că Vlad şi Radu au fost supuşi abuzurilor sexuale. ”Vlad dădu pe amândoi fiii săi, unul după altul ( n.r. – la turci): pe Vlad (Ţepeş), care învăţă acolo cruzimea, şi pe Radu (cel Frumos), care se alese cu depravarea”, arată Iorga în lucrarea menţionată.

De altfel, cronicarul grec Laonic Chalcocondil, descrie prima tentativă de viol îndreptată împotriva lui Radu: ”Căci fiindu-i drag băiatul, îl chema la petreceri şi, închinând cu patimă paharul către el, îl chema în camera de culcare. Şi băiatul, fără a bănui că va păţi aşa ceva din partea împăratului, l-a văzut pe împărat repezindu-se la el pentru un lucru de aşa fel şi s-a împotrivit şi nu se da la dorinţa împăratului Şi-l săruta împotriva voiei lui şi băiatul, scoţând un pumnal îl loveşte în coapsă pe împărat şi aşa îndată a luat-o la fugă, pe unde a putut. Doctorii i-au vindecat rana împăratului”, arată cronicarul, după o traducere de Vasile Grecu. După ce s-a ascuns, Radu ar fi înţeles că oricum nu va avea scăpare şi s-a dus de bună voie la sultan, devenind în cele din urmă amantul său. ” După ce însă împăratul şi-a făcut bagajele şi a plecat, atunci şi băiatul coborându-se din copac şi luând-o la drum, nu cu mult mai pe urmă a venit la Poartă şi a devenit favoritul împăratului”. Totodată, acesta precizează că şi fratele lui Radu, Vlad (Ţepeş), a fost chemat la Poartă. ”Iarna aceasta, însă, împăratul petrecând-o în palatele sale, a trimis după Vlad, feciorul lui Draculea, domnul Daciei”. Vlad ar fi fost supus unui tratament asemănător.  Tocmai de aceea Vlad Ţepeş ar fi urât în mod special pe turci, supunându-i unor cazne înfiorătoare.