De ce hibernează animalele?

Spre deosebire de veveriță, aceasta nu își stochează hrana pentru iarnă. Marmota are nevoie de plante, iar când vine iarna, sursa ei de hrană dispare.

Dar marmota păstrează o rezervă în plus de grăsime pe propriul corp. Deci, atunci când hrana nu mai poate fi găsită pe niciunde, se târăște către somn în adâncimile vizuinii. Ea doarme pe tot parcusul iernii friguroase și trăiește de pe urma grăsimii accumulate.

Cuvantul „hibernare” provine din latină și înseamnă „somnul de iarnă”. Multe mamifere, precum ursul, nu hibernează în adevăratul sens al cuvântului. Aceștia dorm mai mult iarna decât pe timpul verii, însă nu este vorba de acel somn adanc al hibernării. În zilele plăcute și însorite de iarnă, urșii și veverițele se trezesc și ies afară din adăpost.

Somnul celui care într-adevăr hibernează poate fi asemuit cu o moarte și este foarte diferit de somnul obișnuit. În timp ce un animal hibernează, toată energia sa încetează. Temperatura corpului scade până la puțin peste temperatura încăperii în care se află.

Datorită acestui lucru, animalele ard grăsimile corpului într-un ritm foarte lent. Au nevoie de mai puțin oxigen din moment ce consumă mai puțină hrană iar ca rezultat, respirația lor este mai ușoară și inimile lor bat foarte încet. Dacă temperatura bârlogului scade foarte tare, animalul se trezește, sapă mai adânc și merge apoi din nou la culcare.

Cu venirea primăverii, animalele sunt trezite de schimbarea de temperatură, umiditate și de foame, motiv pentru care ies din adăposturi.

Știați că multe animale cu sânge rece hibernează?

Râmele se târăsc în pământ sub linia de îngheț, broaștele se îngroapă în noroiul din adâncul iazurilor; șerpii se târăsc în crăpăturile rocilor sau fac găuri în pământ; câțiva pești, spre exemplu crapul, se îngroapă în noroi. Chiar și unele insecte hibernează, ascunzându-se sub pietre sau bușteni.