De ce girafa are gâtul lung?
Girafa este cel mai înalt animal, dar oamenii de știință nu reușesc să-și explice cum au ajuns să aibă gâtul lung. Un renumit zoolog francez, Jean Baptiste de Lamarck, are o teorie conform căreia gâtul girafei era, pe vremuri, mult mai mic. Lamarck crede că gâtul girafei s-a alungit din cauza tendinței de a ținti către frunzele aflate în vârful copacilor. Dar alți oameni de știință nu acceptă teoria lui Lamarck. Trebuie remarcat că girafa, în mod normal, nu este mai mare decât un cal mediu.
Atinge înălțimi amețitoare, chiar și de șase metri, grație lungimii picioarelor și a gâtului. Gâtul unei girafe are numai șapte vertebre, cam câte găsim și la om. Dar fiecare vertebră este mult mai lungă decât la om. Din această cauză, gâtul unei girafe este țeapăn. Dacă vrea să bea apă de la nivelul solului, girafa trebuie să-și întindă cât mai mult picioarele pentru a atinge solul. Aspectul ciudat în care este constituită girafa îi permite să obțină hrana necesară.
Se hrănește numai cu verdeață, iar cum în savana africană este foarte puțină verdeață, gâtul lung permite girafei să ajungă la frunzele din vârful copacilor. Limba unei girafe are, în medie, 46 de centimetri lungime și poate fi folosită cu atâta îndemânare încât girafa să ajungă și la cele mai greu accesibile frunze. De asemenea, girafa are și o buză superioară lungă ce îi permite să smulgă deodată cât mai multe frunze. Girafa se poate proteja în mai multe feluri.
În primul rând, culoarea îi permite să se ascundă în tufișuri înalte sau printre copaci. Are un simț al auzului extrem de dezvoltat. Vede foarte bine și are și un simț olfactiv dezvoltat. În plus, girafa poate dezvolta o viteză de până la 50 de kilometri pe oră, fiind mai rapidă decât orice cal. Când este atacată, girafa poate lovi cu picioarele din spate sau poate lovi cu capul precum un baros. Chiar și un leu atacă o girafă cu atenție, de cele mai multe ori învăluind-o pe la spate.