Pe scurt, Firooz este prima femeie din Afganistan care cântă rap. Cântecele sale evocă opresiunea femeilor în conservatoarea societate afgană, speranța lor pentru pace într-o țară secătuită de războaie, dar și relele tratamente suferite în copilărie, când a fost nevoită să locuiască în Iran.
În ciuda faptului că aproape toate rudele au „renegat-o”, artista crede că cea mai bună cale de a se exprima este scena. Sigurul ei sprijin este tatăl ei, care și-a părăsit până și slujba pentru a fi alături de ea.
„Sunt și secretară și bodyguard. Atunci când iese, trebuie să fiu cu ea. Fiecare părinte ar trebui să-și susțină copiiipentru a-i ajuta să progreseze”, a declarat presei Abdul Ghafar, tatăl artistei.
Iată și prima ei postare pe Youtube, „Vecinii noștri/Our Neighbors„, în care tânăra apare îmbrăcată în stil hip-hop, purtând chiar o bandană cu capete de mort.
Mesajul lui Soosan către concetățenii ei este ca aceștia să nu-și părăsească țara, pentru că altfel vor ajunge „să spele vase sau mașini în ritm staccato”.