Prin contrast, există locuri pe glob unde ultimele cutremure au avut loc acum mii de ani, cum ar fi New England din Statele Unite.
Explicația pentru neuniformitatea distribuirii cutremurelor pe suprafața Pământului este că scoarța terestră nu este la fel peste tot. Există zone în care scoarța este compactă și de grosime mare și zone în care aceasta are „defecte”. Aceste defecte sunt de fapt fisuri, iar în aceste locuri cele două mase compacte de roci se freacă una de cealaltă. Energia creată în timpul acestei frecări se transformă în vibrații, care se simt la suprafață și poartă numele de cutremur.
Cu cât energia este mai mare, cu atât vibrațiile se transmit mai departe iar cutremurul este mai puternic.
Cele două părți ale scoarței ce mărginesc fisura se pot freca in plan vertical sau orizontal.
Locul în care vibrațiile au amplitudinea cea mai mare se numește epicentrul cutremurului, iar dacă acesta se află în apropierea unei zone locuite, distrugerile pot fi semnificative.
De remarcat că zonele „predispuse” la producerea cutremurelor sunt aproximativ aceleași cu cele în care se găsesc vulcani activi.