De ce Casa Albă este albă
Casa Albă nu a fost mereu albă și nici nu a avut același nume. Dar a fost mereu reședința oficială a președinților Statelor Unite.
Casa Albă este cea mai veche structură federală. Clădirea a fost construită între anii 1792 și 1800. Arhitectura îi aparține irlandezului James Hoban, care a câștigat un concurs de arhitectură pentru designul Casei Albe.
Inițial clădirea a purtat numele de Casa Prezidențială sau Palatul Prezidențial. Construcția a fost realizată din gresie gri, inițial. În timpul războiului din 1812, trupele britanice au invadat Washington-ul și au dat foc casei. Doar o mică părticiă mai era în picioare.
Sub îndrumările lui Hoban, clădirea a fost reconstruită. Pentru a acoperi pereții arși ei au vopsit cu alb. Astfel, clădirea și-a schimbat și denumirea în Casa Albă. Numele oficial i se trage de la președintele Theodore Roosevelt care a dorit să se numească așa pentru totdeauna.
Acțiunea de construire a unei reședințe oficiale a executivului a fost inițiată de primul președinte american, George Washington, care împreună cu proiectantul orașului, Pierre Charles L’Enfant, au ales locul construcției.
Camerele din interiorul Casei Albe sunt cunoscute după culoare. Camera Albastră, ovală ca formă, este camera de recepții pentru președinte și Prima Doamnă. Camera Roșie are mobilă și obiecte din perioada Imperiului. Camera Verde are mobilă și obiecte din zilele lui John Adam și Thomas Jefferson. Președintele și familia sa locuiesc la etaj, în Camera de Oaspeți Roz. În Camera Galbenă președintele ia masa cu familia.
Casa Albă are o suprafață de 5110 mp și 6 etaje distribuite suprateran și subteran. Casa are 132 camere și 35 de băi în cele două etaje supraterane, 412 uși, 147 ferestre, 28 șeminee, 8 scări, 3 lifturi, 5 bucătării.