De ce avem nevoie de atat somn?

Apropo.ro / 31.05.2016, 00:00
De ce avem nevoie de atat somn?
Dacă am vedea corpul uman ca pe o „mașinărie", el ar avea o mare slăbiciune în fața celorlalte mașinării.

Dacă am vedea corpul uman ca pe o „mașinărie”, el ar avea o mare slăbiciune în fața celorlalte mașinării. Ele pot lucra fără oprire. Mașinăria umană, în schimb, trebuie să aibă ocazia, la intervale regulate, să își refacă organele obosite și țesuturile corpului, să facă reparațoo și să scape de rezidurile care s-au acumulat pe timpul zilei. Toate astea se întâmplă atunci când dormim.

Atunci când corpul este în stadiul de somn, toate acțiunile sale se încetinesc. Rata metabolismului își atinge pragurile cele mai lente. Presiunea sângelui scade. Pulsul încetinește, la fel ca și respirația. Chiar și temperatura corpului scade cu câteva grade.

Deci, corpul are nevoie de somn doar ca să „funcționeze”. Dar de cât somn are nevoie o persoană? Un fapt surprinzător este că acest aspect diferă în funcție de individ. Bineînțeles, bebelușii au nevoie de mai mult somn decât adulții. Pe măsură ce oamenii cresc, au nevoie de din ce în ce mai puțin somn. Singurul aspect care contează este că avem nevoie de somn suficient pentru a ne trezi odihniți și revigorați.

Sunt oameni care spun că au nevoie doar de patru ore de somn pe noapte, însă acest număr de ore nu este suficient pentru majoritatea celorlalți. Există oameni care necesită un somn „de cursă lungă” și par să se refacă în zece sau mai mulet ore. Filozoful german Kant avea nevoie de atât de mult somn încât își punea servitorul să îl trezească după 7 ore. Altfel, dormea încontinuu!

Apropo, un somn de durată scurtă  – de 15 sau 30 de minute – poate fi mult mai odihnitor decât unul lung. Atunci, corpul intră într-un somn adânc, în care se relaxează.