Deci, cuvintele au un înțeles doar pentru că anumite grupuri de oameni au hotărât ca ele să aibă acel înțeles. Când sunetele literelor D,O și G sunt aliniate, ele produc sunetele cuvântului „dog”.
Vorbitorii de engleză sunt de acord că „dog” (câine) reprezintă un anumit animal. Dacă un vorbitor de engleză spune cuvântul „dog”, un alt vorbitor de engleză va vedea automat imaginea unui câine.
Dar dacă cel de-al doilea vorbitor ar fi rus? Totul ar fi lipsit de sens pentru el. Un rus folosește cuvântul „sobaka” pentru imaginea câinelui. Iar un italian folosește cuvântul „cane”, atunci când se referă la un câine.
Chiar și regulile de formare a cuvintelor sunt diferite în fiecare limbă. Totul depinde de ce s-a decis în prealabil pentru acea limbă. În engleză, dacă te referi la mai mulți câini, adaugi litera „s” la final și obții „dogs”. În italiană, schimbi ultima literă din cane în „i” și obții câini.
Oamenii învață gramatica și sensul cuvintelor dintr-o anumită limbă, încă din copilărie. Copil fiind, ai început să imiți sunetele făcute de părinții tăi și de cei din jurul tău. Ai asociat sunetele cu anumite obiecte, acțiuni sau idei.
Ai învățat să-ți aranjezi cuvintele într-un anumit fel și să le modifici, atunci când e nevoie, pentru a-și căpăta sensul. Ai învățat o limbă!