De ce atacă un taur când vede roșu?

Apropo.ro / 10.03.2015, 19:00
De ce atacă un taur când vede roșu?
După cum probabil știți, corida este considerat cel mai important sport din Spania și unul dintre cele mai importante în alte țări. Iar oamenii își pun întotdeauna o întrebare clasică: "De ce atacă taurul la culoarea roșie?".

Spectatorii sunt încântați de acest sport, cred în legendele lui și nu poți să le schimbi viziunea. Una dintre legende spune că orice taur devine nervos când vede roșu în fața ochilor și atacă. De aceea, toreadorul trebuie să aibă asupra lui o mantie roșie și să o folosească cu mare atenție. Adevărul este că indiferent de culoarea în care este echipat toreadorul, reacția taurului va fi aceeași. Pentru că taurii sunt daltoniști, deci nu disting culorile. Mulți luptători cu taurii recunosc acest aspect doar în privat.

Unii toreadori sunt cunoscuți pentru că au efectuat experimente în acest sens. S-au îmbrăcat în alb și au obținut aceleași reacții din partea taurului ca și cum ar fi fost îmbrăcați în roșu. Ce îi face atunci pe tauri să atace? Este mișcarea mantiei și nu culoarea ei. Orice agiți în fața unui taur îl va provoca să atace. De altfel, din moment ce taurul este daltonist și nu distinge culorile, agitând o mantie albă în fața lui vei obține o reacție și mai dură pentru că el distinge mai bine mantia albă decât pe cele colorate.