De ce arată sistemul nostru solar așa cum arată

08 01. 2015, 17:58

Acesta, și avem exemple alte sisteme solare din Univers, ar fi putut avea o altă formă. Singurele descoperiri făcute de oameni sunt cele referitoare la legile fizicii care îl mențin în forma în care există în prezent.

Pământul, la fel ca și celelalte planete care compun sistemul solar, urmează o orbită eliptică în jurul Soarelui. Perioada de timp în care Pământul execută o rotație completă în jurul Soarelui este de un an. Celelalte planete au orbite mai mari sau mai mici decât Pământul iar perioada de rotație în jurul Soarelui este, la rândul ei, mai mare sau mai mică.

În ceea ce privește „organizarea” sistemului solar, există, în principiu, două mari teorii.

Una dintre ele arată că Soarele s-a transformat din starea sa inițială gazoasă în starea actuală, iar planetele au luat naștere din gazele incandescente care au „scapat” din această transformare.

Cea de-a doua teorie se bazează pe o ipotetică coliziune dintre Soare și o altă stea. În urma impactului, au fost aruncate bucăți din cele două stele, acestea începând o miscare de rotație în jurul Soarelui, la distanțe diferite.

Indiferent de modul în care s-a format sistemul solar, forma sa este menținută de milioane de ani datorită Legilor mișcării planetelor ale lui Kepler și a Legii Gravitației a lui Newton.