De ce a fost alungat Robert DeNiro din propriul hotel
Unul dintre cei mai celebri actori ai planetei a trăit de curând o experiență umilitoare.
Pentru a înțelege mai bine ce înseamnă să fii vagabond pentru noul său rol din „Being Flynn”, Robert De Niro s-a îmbrăcat exact ca unul și a ajuns să fie alungat dintr-un hotel.
Deghizarea lui De Niro a fost atât de credibiliă, încât agenții de securitate de la hotelul Greenwich din Tribeca nu l-au lăsat să intre în clădirea al carei proprietar este chiar actorul.
Robert DeNiro
În filmul „Being Flynn”, De Niro joacă rolul unui scriitor care lucrează la un refugiu pentru persoanele fără adăpost și stă pe străzile orașului New York ca să înțeleagă mai bine cum trăiesc aceștia.
Actorul, regizorul și producătorul Robert De Niro (69 de ani), care de curand a devenit tata pentru a sasea oara, este considerat unul dintre cei mai talentați și influenți cineaști din toate timpurile. Dublu câștigător al premiului Oscar, pentru rolurile din „Nașul: Partea II” (1975) și „Taurul furios/ Raging Bull” (1981), De Niro a făcut multe alte roluri memorabile, în special sub bagheta regizorală a lui Martin Scorsese.