De acum putem controla roboți cu puterea minții (Video)

17 05. 2012, 10:30

Cathy Hutchinson, o femeie în vârstă de 58 de ani, a rămas paralizată în urma unui atac cerebral și și-a pierdut și capacitatea de a vorbi, însă „atunci când s-a întins după termos-ul cu cafea și a luat paiul in gură, după care l-a așezat înapoi pe masă, zâmbetul acesteia a fost unul remarcabil”, a declarat șeful echipei de cercetători, Leigh Hachberg.

Aceștia i-au conectat creierul femeii la un braț robotic, cu ajutorul unui cip de 4 mm lățime implantat în creier, care conduce impulsurile neuronale către un computer ce decodează mesajele și le transformă în comenzi digitale.

Odată ce au descoperit ce fel de impulsuri trimite creierul pentru mișcarea unui braț robotic, a fost un pas mic să transforme acest lucru în comenzi digitale, oferind astfel pentru prima oară posibilitatea unui control mintal asupra obiectelor inconjurătoare, cu ajutorul tehnologiei actuale.

Este absolut clar că generațiile următoare vor dezvolta și mai mult această latură bionică, îmbunătățind corpul uman cu ajutorul tehnologiei, acolo unde natura și-a impus limitele.