De 4 x PRO CINEMA

14 04. 2008, 00:00

Veteranul grilei de programe şi cel care-şi adjudecă şi în acest moment “partea leului”, serialul PRO CINEMA a propus mereu varianta de top: “Clanul Soprano”, “Viaţa la Casa Albă”, “Oz – Închisoarea federală”, “Seinfeld”, “În ring cu Rocky”, “Prietenii tăi”, “Răzbunare fără limite”, “CSI: Miami”, “Joey” sau “Monk”.

Filmul de 10 dă ora exactă a acţiunii
Maeştrii artelor marţiale duc acţiunea pînă la incandescenţă, motorele sînt turate la maximum, iar navele spaţiale decolează spre înfruntări care au loc la marginea universului. Filmul de 10 are acţiunea în sînge, oferind o doză bună de adrenalină telespecta­torilor. În cei patru ani, la Filmul de 10, Jackie Chan a luptat cot la cot cu Van Damme, iar John Travolta, Mel Gibson şi De Niro s-au aflat la kilometrul zero al acţiunii. În topul preferinţelor publicului PRO CINEMA s-au aflat însă Don “The Dragon” Wilson, Liam Neeson, Jackie Chan, Kevin Costner şi Sammo Hung Kam-Bo, prezenţi în următoarele filme: “Lovitură mortală”, “Războiul stelelor: Ameninţarea fantomei”, “Protectorul”, “Cel care păzeşte” ori “Mîna morţii”.

Filmul românesc
De-a lungul timpului, dorinţa telespectatorilor de a vedea şi revedea filme româneşti a fost mai mult decît evidentă. Drept urmare, PRO CINEMA le-a stabilit o întîlnire săptămînală – sîmbăta după-amiază, cu marii actori români. De-a lungul timpului, Victor Rebengiuc şi Luminiţa Gheorghiu au fost “Moromeţii”, Dragoş Bucur şi Alexandru Papadopol au înhăţat “Marfa şi banii”, iar Marcel Iureş a arătat cum poţi “Să mori rănit din dragoste de viaţă”. Nu trebuie uitat nici “Liceenii”, unul dintre filmele “evergreen”, dar nici peliculele semnate Sergiu Nicolaescu precum “Cu mîinile curate”, “Pentru patrie”, “Osînda” şi “Ultimul cartuş“.

CineTePrinde
CineTePrinde este întrebarea pe care, de un an şi jumătate încoace, o adresează Cristian Tudor Popescu cinefililor. Împătimiţii celei de-a şaptea arte, cei care acceptă provocarea unora dintre cele mai complexe filme, răspund “prezent”, în fiecare sîmbătă seara, la această invitaţie. CineTePrinde este spaţiul în care iubitorii filmului se întîlnesc cu elitele cinemato­grafiei mondiale, printre care Nikita Mihalkov cu “Bărbierul din Siberia”, georgianul Tenghiz Abuladze – “Căinţa”, “Ruga” şi “Copacul dorinţei” şi Michael Moore – “Fahrenheit 9/11”, Sicko” şi “Cîntec pentru un masacru”. Preferinţele cinefililor s-au în­drep­tat şi spre alte pelicule: “Pisica neagră, pisica albă”, “Casino”, “Profeţiile Omului-Molie”, “Pink Floyd: Zidul”, “Amantul”.

Prinde marele rol… la PRO CINEMA
Pe 19 aprilie, de ziua sa, PRO CINEMA îşi provoacă telespecta­torii să “prindă marele rol”, în filme de Oscar. Căci aventura cine­matografică din weekend-ul 18-20 aprilie nu se opreşte în faţa micului ecran, ci trece dincolo de acesta. Telespec­ta­torii care îşi vor însoţi eroii pre­feraţi în Filmele de 10 şi cele de 8 din acest weekend vor des­co­peri că ficţiunea poate deveni realitate, dacă vor participa la con­cursul aniversar si vor com­pleta indiciile pe site-ul www.procinema.ro.

Cele trei zile de sărbătoare, 18, 19 şi 20 aprilie, reprezintă o sinteză a programelor preferate de publicul PRO CINEMA. Filmul românesc e reprezentat de “Brigada Diverse”, Toma Caragiu, Puiu Călinescu, Sebastian Papaiani şi Ştefan Bănică fiind responsabili cu voia bună. Kevin Spacey şi Annette Bening dau un recital actoricesc de zile mari în “American Beauty”. Cinefilii vor avea întîlnire cu Lars von Trier în “Europa”, film care a obţinut premiul special al juriului la Cannes. Acţiunea va atinge cote maxime cînd Jet Li, multiplul campion mondial în arte marţiale wushu îşi bate măr adversarii în “A fost odată în China”. Steven Spielberg nu putea lipsi într-o zi de sărbă­toare, aşa încît duminică Tom Cruise va lupta pentru supravie­ţuire în ”Raport special”.

www.procinema.ro
Relansat în ianuarie 2008, site-ul a înregistrat în primele trei luni ale acestui an o creştere cu 250% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor furnizate de trafic.ro. Mai mult, pe 13 martie 2008, procinema.ro a stabilit un nou record de vizitatori pe zi, respectiv 19.900. O dată cu relansarea, pe procinema.ro cinefilii pot găsi, pe lîngă programul TV, trailere, breaking news, exclusivităţi procinema.ro de la festivalurile de film din România şi interviuri cu regizori români care au cucerit Europa.