Davids este acuzat de fosta logodnica ca a agresat-o
Mijlocașul olandez al formației Juventus Torino, Edgar Davids, a fost acuzat de agresare de catre fosta sa logodnica, Sarah, a confirmat, miercuri, un purtator de cuvînt al poliției din Amsterdam, informeaza agenția de știri „Onefootball”.
Fosta logodnica a lui Davids, cunoscuta sub numele de Sarah H, a declarat ca fotbalistul olandez a batut-o de mai multe ori în timpul relației lor, care a început în 1998 și s-a încheiat saptamîna trecuta.
Potrivit Onefootball, Sarah H, care are un baiețel în vîrsta de doi ani, al carui tata este Edgar Davids, a declarat poliției ca s-a simțit amenințata în timpul ultimului scandal dintre cei doi, acuzîndu-l pe internaționalul olandez ca a strîns-o de gît. Sarah, în vîrsta de 23 de ani, a mai declarat ca s-a taiat la mîna, dupa ce Edgar a împins-o într-un geam.
Fosta logodnica a fotbalistului olandez a mai precizat ca acesta a devenit din ce în ce mai violent în perioada în care a fost suspendat, dupa ce a fost depistat pozitiv cu nandrolon.
Onefootball noteaza ca poliția va iniția o ancheta, iar în cazul în care Edgar Davids va fi gasit vinovat, el ar putea fi condamnat la maximum opt ani de închisoare.
Mijlocașul formației Juventus Torino a mai fost acuzat de agresare de catre doi barbați și o femeie. Aceștia au folosit, fara permisiune, locul de parcare care îi era rezervat. Edgar Davids a negat aceste acuzații, iar cazul nu a ajuns în fața justiției.
Sursa:www.mediafax.ro