David Letterman a renunţat la burlăcie

01 04. 2009, 23:53

După ce a fost căsătorit cu Michelle Cook timp de 9 ani de zile, cunoscutul talkshowman David Letterman nu a crezut că va mai ajunge vreodată în faţa ofiţerului de stare civilă: “Am evitat cam multişor să mă recăsătoresc. Simţeam cumva că bărbaţii căsătoriţi mă admiră, de parcă aş fi fost un soi de ultim pistolar”. Dar iată că, la 61 de ani, a spus din nou “Da” în faţa judecătorului de pace din Choteau, Montana în cadrul unei ceremonii la care a fost prezent şi fiul său, Harry (5 ani). Pînă în ultima clipă, Letterman a glumit pe seama faptului că destinul îl vrea burlac: “Pînă şi maşina s-a stricat şi a rămas înţepenită în noroi, în drum spre casa de ceremonii. Deja mă gîndeam: «Uite, vezi ce se întîmplă dacă vrei să te căsătoreşti? Deja încep belelele!»”.