David apara în meciul cu viata

Apropo.ro / 29.07.2002, 08:49
David apara în meciul cu viata
La 33 de ani, antrenorul portarilor Universitatii, Valentin David, a fost diagnosticat cu o grava boala a ambilor rinichi, care se poate trata eficient doar printr-un transplant. Doi detinuti de la Penitenciarul Craiova i-au oferit cîte un rinichi. E uimit. "Cine mi-o fi trimis


La 33 de ani, antrenorul portarilor Universitatii, Valentin David, a fost diagnosticat cu o grava boala a ambilor rinichi, care se poate trata eficient doar printr-un transplant. Doi detinuti de la Penitenciarul Craiova i-au oferit cîte un rinichi.

E uimit. „Cine mi-o fi trimis scrisorile? De obicei nu prea primesc astfel de mesaje”, spune Valentin David, antrenorul cu portarii al Universitatii. Ia primul plic, îl deschide rupîndu-i marginea si începe sa murmure: „Sînt Constantin Niculae, am 33 de ani si sînt detinut la Penitenciarul Craiova. Am aflat de suferinta dumneavoastra si as vrea sa va ajut, donîndu-va un rinichi”. Imperceptibil, pe obrazul stîng al fostului goalkeeper se scurge o lacrima.

Are totusi puterea sa o ignore si sa citeasca al doilea mesaj adus de postas: „Draga Vali, ma numesc Baranescu Hento, iar acum sînt în închisoare la Craiova. Am 27 de ani si consider ca a sosit momentul sa fac si bine pentru oameni. De aceea as vrea sa accepti sa-ti cedez un rinichi, daca va fi compatibil”.

Aproape instantaneu, mîinile lui David capata un tremurat fin, iar foaia scrisorii se misca precum aripile unui fluture. E incapabil sa mai spuna ceva, iar de sub pleoapele cazute ies la iveala doua firicele umede. Uriasul de aproape doi metri plînge. Sufera de o boala de rinichi care nu se poate vindeca decît prin transplant. De aceea cauta, oriunde pe lumea asta, un rinichi care sa-i fie potrivit, în situatia în care atît parintii, cît si fratii sai au o combinatie a genelor care nu le permite sa devina donatori pentru Valentin.

David:”În România, pe lista de asteptare pentru transplant sînt 10.000 de oameni”

Cum ai aflat ca suferi de glomerulonefrita cronica?

Anul trecut ma simteam rau, aveam ameteli si stari de voma din ce în ce mai frecvente. Am mers la un control de rutina care nu a evidentiat nimic. Observînd ca starea persista, acum patru luni m-am internat la Craiova într-o clinica de nefrologie, unde mi s-a pus acest diagnostic. Mi-au spus ca starea mea e grava si ca boala nu se poate trata decît daca voi face un transplant de rinichi.

Ce regim trebuie sa urmezi?

N-am voie sa beau alcool, apa minerala sau plata, condimente, alimente sarate. Carne pot sa manînc doar cîte 100 de grame, de doua ori pe saptamîna. Cu acest regim, boala va progresa mai greu. Pot sa fac miscare, sa practic meseria de antrenor. Toti banii pe care o sa-i cîstig pregatind portarii Universitatii o sa-i strîng si-i voi folosi pentru a merge în strainatate pentru transplant. În România, pe lista de asteptare sînt 10.000 de oameni.

A pornit de la o amigdalita netratata

Medicii i-au spus lui David ca la originea bolii ar putea sta o amigdalita de care a suferit în 1989, în timp ce era în armata. „Tin minte ca atunci mi s-au umflat asa de rau amigdalele, încît abia mai puteam sa vorbesc. M-am plîns comandantului de pluton, care a crezut ca prin asta vreau sa ma sustrag de la instructie si a trebuit sa duc boala pe picioare o saptamîna, fara nici un fel de tratament”, spune fostul portar, care continua: „De atunci nu am mai avut nici o problema, de aceea m-a luat prin surprindere diagnosticul medicilor. Nu puteam sa cred, am avut o cadere psihica si am slabit zece kilograme în prima saptamîna”.

Rugaminte la Chivu

Valentin David a fost coleg la Craiova cu Cristi Chivu în sezonul 1999 – 2000. „Era un baiat timid, cu suflet mare. De aceea am decis sa-l rog si pe el sa ma ajute, sa caute în Olanda o clinica în care sa pot merge pentru a face acest transplant. L-am sunat de cîteva ori, mi-a promis ca ma ajuta, dar, fiind în vacanta, probabil ca n-a avut timp sa se ocupe. Acum, parca mi-e si rusine sa-l mai deranjez cu înca un telefon”.

CARTE DE VIZITA VALENTIN DAVID

– s-a nascut pe 6 august 1969 la Caracal

– e casatorit si are o fetita, Roberta Ana, de 10 ani

– a debutat în Divizia A pe 14 martie 1993, la partida Dacia Unirea Braila – Electroputere (1-0)

1992-1994 Electroputere Craiova

1994-1995 Electroputere Craiova, Steaua

1995-1996 FC Brasov, Universitatea Craiova

1996-1999 Universitatea Craiova

1999-2000 Extensiv Craiova

2000-2001 Hapoel Sachnin (Israel)

– din iulie 2002 e antrenor cu portarii la Universitatea Craiova

Transplantul costa 50.000 de dolari

Costurile unei operatii de transplant renal, 50.000 de dolari în Marea Britanie, reprezinta de fapt cheltuielile pentru medicamentele care se folosesc atît înainte, cît si dupa interventia chirurgicala propriu-zisa. Aceste medicamente au rolul de a usura acceptarea noului rinichi de catre organismul bolnav. Exista însa si o piata neagra a transplanturilor, formata din donatori din tarile sarace ale Europei si Africii, un rinichi fiind oferit în schimbul cîtorva zeci de mii de dolari.

Ce este glomerulonefrita cronica

Glomerulonefrita cronica este o boala a rinichilor care se manifesta prin scaderea cantitatii de urina care se produce si se elimina, neputînd fi astfel epurate nici toxinele din organism. Avînd ambii rinichi afectati, David poate duce o viata normala si daca va primi doar un singur rinichi. În cazul în care va fi acceptat de organismul sau, noul rinichi va creste în dimensiuni si va suplini lipsa celuilalt. Daca pacientul nu se trateaza (transplant sau dializa), decesul este iminent.

Sursa: www.prosport.ro