Malul Dunarii din apropiere de Calarași ar putea deveni o zona turistica importanta dupa finalizarea unui proiect de investiții de circa 20 milioane euro care prevede construirea de hoteluri, restaurante, a unui port și a replicii unui sat de la începutul secolului XX destinat cazarii turiștilor.
„Este un proiect care folosește potențialul turistic deosebit al Dunarii și al zonei limitrofe, de la intrarea fluviului în țara și pîna la Fetești. Proiectul, Danubius Park, propune amenajarea a doua zone de interes în apropiere de Calarași, pe malul Dunarii”, a declarat, marți, 20 iulie, agenției MEDIAFAX, Dorin Mitișor, șef de proiect la General Concept, firma care a realizat studiul de fezabilitate.
Amenajarea infrastructurii necesare, respectiv iluminatul public, canalizarea, amenajarea unor drumuri, precum și a unui centru de conferințe și a unui dispecerat turistic, va fi finanțata în mare parte prin programul Phare 2003.
„Costurile pentru infrastructura se ridica la cinci milioane de euro, din care 4,5 milioane euro sînt fonduri Phare, iar restul de la Consiliul Județean și fonduri guvernamentale”, a precizat Mitișor.
Contractul de execuție a lucrarilor finanțate de Phare va fi atribuit printr-o licitație internaționala programata pentru aceasta toamna.
Dupa terminarea lucrarilor de infrastructura vor fi cautați parteneri pentru a doua parte a proiectului, respectiv construirea structurilor de cazare și de agrement.
Danubius Park este structurat în doua zone, orientate spre asigurarea de servicii atît vara, cît și în perioada de toamna -iarna.
Prima zona va include un hotel, pensiuni, restaurante cu specific local, cazinouri, baruri și un port pentru ambarcațiuni ușoare. În cel de-al doilea sector, cu o suprafața de 12 hectare, va fi amenajata o replica a unui sat de la începutul secolului XX, cu case tradiționale, cîrciuma, han, grajduri și o esplanada cu ateliere de meșteșugari.