Dans la bară la „Dansez pentru tine”!
PRO TV redeschide ringul visurilor pentru cel de-al zecelea sezon
al emisiunii „Dansez pentru tine”, prezentată de Ştefan Bănică şi
Iulia Vântur.
După nouă sezoane care au fost, fără excepţie, lider detaşat de
audienţă, cu peste două milioane de telespectatori ediţie de
ediţie, competiţia visurilor va veni cu stiluri noi de dans şi cu
oameni de nota 10.
Vedetele noului sezon şi partenerii lor, oameni pe care viaţa i-a
încercat în multe ocazii, dar care nu s-au lăsat şi au luptat cu
zâmbetul pe buze, vor avea surpriza să abordeze în concurs stiluri
în premieră pentru „Dansez pentru tine”. Dansul la bară, dansul în
ploaie, street dance-ul şi cabaretul sunt provocările sezonului al
zecelea care vor pune în încurcătură, în egală măsură,
profesioniştii şi neprofesioniştii, concurenţii şi coregrafii,
juraţii şi telespectatorii.
Pe lângă stilurile noi, concurenţii vor trece şi prin probele care
au „chinuit” deja perechile sezoanelor trecute: folclor, swing,
salsa, Bollywood, stomp, vals, tango, rock ‘n’ roll, Broadway,
parodie, dans contemporan ţigănesc şi improvizaţie.
În cel de-al zecelea sezon al emisiunii, telespectatorii îşi vor
aminti şi de concurenţi mai vechi, ale căror visuri şi probleme nu
s-au rezolvat în totalitate. În ajutorul lor vor sări perechi de
aur ale sezoanelor trecute, astfel că telespectatorii PRO
TV vor vedea în direct momente memorabile şi dansuri
care au făcut istorie de-a lungul timpului şi care au reuşit să-i
ridice pe Mihai Petre şi toţi spectatorii în picioare.