Dans în ploaie la Pariu cu viaţa
Membrii LaLa Band s-au pregătit intens pentru momentul artistic în ploaie, executat pe melodia „Everybody” a lui Backstreet Boys. Au fost necesare două săptămâni de repetiţii asidue, trei ore filmate în apă, o coregrafie dificilă şi plină de adrenalină, însă rezultatul este excepţional, un adevărat spectacol de muzică şi dans în apă.
Când au aflat că vor realiza un dans în ploaie, adolescenţii din LaLa Band au fost foarte entuziasmaţi: „Cum Vica este mereu ingenioasă, a propus ideea de dans în ploaie. Noi am susţinut-o şi bineînţeles, ideea a surâs tuturor. A fost o provocare pentru noi, am făcut un dans care ne reprezintă, plin de exuberanţă şi nebunie. În pauze ne-am jucat în apă, ne-am stropit şi ne-am amuzat”, marturiseste Alina Eremia.
„Am repetat vreo două săptămâni, iar in ziua filmării am stat trei ore în ploaie. A fost foarte dificil, simţeam că îmi cedează muşchii pentru ca deşi apa era doar până la glezne, era mult mai greu de dansat şi mişcările trebuiau să fie mult mai ample. Mi-am dorit dintotdeauna să dansez în ploaie. E o senzatie minunată să simţi apa cum curge în timp ce tu spui o poveste prin mişcările tale”, spune Sore.
În încercarea de a-l găsi pe atacatorul lui Andrei, Gică se deghizează şi se duce împreună cu prietenii acestuia la o petrecere. La cârciumă, Dima cântă o piesă rusească, iar cei prezenţi sunt absolut fascinaţi de vocea lui. Însă acolo lui Andrei i se va întâmpla ceva grav care îi va schimba iremediabil destinul.
Seara de luni, 5 martie, se anunta a fi una emoţionantă intrucat episodul din „Pariu cu viaţa” va aduce pe micile ecrane secvenţe muzicale de excepţie.