Celebrul actor american Danny Trejo își va lansa memoriile. Volumul “Trejo: My Life of Crime, Redemption și Hollywood”, scris în colaborare cu Donal Logue, va fi publicat simultan în limbile engleză și spaniolă la imprintul Atria Books al editurii Simon & Schuster, pe 6 iulie.
„Un mesaj special de mulțumire lui Donal Logue, care nu este doar un actor incredibil, ci și un scriitor frumos. Am fost împreună pe platourile de filmare în producții de la ‘Reindeer Games’ la ‘Sons of Anarchy’, dar cei trei ani petrecuți lucrând la această carte ne-au adus mai aproape ca niciodată”, a spus Trejo într-un comunicat.
Sunt cunoscute deja multe detalii despre viața actorului Danny Trejo, dar acest volum de memorii îi permite să ofere o abordare proprie. A avut o tinerețe turbulentă, a consumat heroină de la 12 ani și a ajuns în închisoare câțiva ani mai târziu. San Quentin, Folsom și Soledad sunt numai câteva dintre închisorile pe unde a trecut într-o perioadă de aproximativ 11 ani. La San Quentin a devenit pugilist și a reușit să renunțe la droguri și alcool. Este abstinent de peste 52 de ani.
Una dintre cele mai recognoscibile figuri de la Hollywood, actorul de 76 de ani este cunoscut pentru rolurile din filmele de acțiune dure, iar în viața privată este implicat în acțiuni filantropice. A creat, de altfel, un mini- imperiu pentru ajutorarea comunităților defavorizate din Los Angeles, printre care localurile Trejo’s Coffee and Donuts și Trejo’s Tacos, potrivit The Hollywood Reporter.
El și-a împărtășit anterior povestea în documentarul lansat în 2019 “Inmate # 1: The Rise of Danny Trejo”.
Trejo spune că speră ca acest volum să îi ajute pe alții să vadă că nu contează de unde începi, ci cum termini.
„La 76 de ani, acest volum a fost o ocazie pentru mine de a vorbi sincer, fără teamă, pentru prima dată despre brutalitatea terifiantă a experiențelor mele din cele mai dure închisori din lume, secretele de familie care au sfâșiat vieți (…) cariera mea de actor care a început la vârsta de 40 de ani prin simpla apariție pe platouri pentru a ajuta un alt dependent care avea nevoie de mine și modul în care toate acestea au modelat persoana care sunt”, a spus acesta.
Danny Trejo a debutat în cinema în 1985, în “Runaway Train” de Andrei Koncealovski. A mai jucat în filme precum “Desperado”, “Machete”, “Predators” și “Dead in Tombstone”, acesta din urmă fiind filmat în România.
CITEȘTE ȘI: Danny Trejo este Macete
Foto: Profimedia Images