Daniela Gyorfi formează un cuplu cu impresarul său George Tal din anul 2006, iar Maria este primul copil al artistei. Atunci când nu este pe scenă şi nu are contracte de onorat în străinătate, vedeta îi acordă tot timpul fetiţei ei de şapte ani.
“Eu l-am cunoscut în Germania. Faptul că el acolo avea o situaţie, avea şi doi copii din prima căsătorie, eu o aveam aici pe mama… a fost o situaţie puţin complicată. Nu am crezut în relaţia asta. Până la urmă lucrurile s-au aşezat. El a spus să stăm împreună, să vedem dacă ne înţelegem. Ne-am certat, ne-am despărţit. Nu a fost niciun motiv, doar orgoliul amândurora. Suntem două pietre foarte tari. Nimeni nu a crezut în această relaţie”, a spune Daniela Gyorfi.
Daniela spune că ea şi George Tal se potrivesc, dar sarea şi piperul nu lipsesc din relaţia lor, pentru că există certuri din motive de gelozie.
Despre cum au ajuns împreună şi cum au rezistat 12 ani, despre apariţia fiicei lor, dar şi despre motivul pentru care nu se căsătoresc, Daniela Gyorfi şi George Tal vorbesc astăzi, de la ora 14.00, în cadrul emisiunii ”Totul pentru dragoste”, moderată de Mirela Vaida la Antena 1.