Daniela Gyorfi

17 03. 2008, 00:00

Zilele trecute a cîntat în Italia, iar în weekend a făcut nu mai puţin de 2500 de kilometri la concertele pe care le-a avut prin ţară. Cu alte cuvinte, profesional îi merge bine.

“Acum, mă bucur că oamenii mă invită la evenimente pentru ceea ce cînt. În viaţa mea, am făcut greşeli mari. Am fost teribilistă, acum mulţi ani, pozam sexy şi eram cam singură. Aveam o imagine mult prea provocatoare pentru vremea respectivă. Am făcut greşeli pe care, în timp, le-am plătit. Lucrurile s-au schimbat însă. Am cîntat şi îmbrăcată în sacou, şi în salopetă sau în jeans şi concertele curg. Nu mai sînt Gyorfi care se freca de bărbaţi şi făcea nebunii, dar nu cînta. Acum, vreau să fiu apreciată pentru muzica mea”. Şi se pare că este, pentru că în agenda ei există concerte pînă la sfîrşitul anului.

“Singurul bărbat care mă înţelege”
Dar nici în plan personal nu se poate plînge. “În viaţa mea, lucrurile s-au aşezat, în sfîrşit”, povesteşte ea. “Vinovat” de acest echilibru este iubitul ei, George, pe care l-a cunoscut acum doi ani, în Germania. “Ne-am văzut prima oară la un restaurant, la o zi onomastică. Nici prin gînd nu îmi trecea că am putea să ne apropiem. Apoi, m-a invitat la un restaurant şi, după şase luni, s-a decis să se mute în România”. Iubitul ei era antrenor de fotbal în Germania şi patronul unor magazine de haine. O dată cu venirea în România, şi-a schimbat inclusiv profesia. În acest moment, este managerul şi impresarul Danielei. “Ca să fie impresar cu acte în regulă, a făcut inclusiv un curs şi a dat examen la Ministerul culturii”, spune Daniela mîndră. “Este singurul bărbat care mă înţelege. Asta nu înseamnă că nu ne şi ciondănim”. Pentru George, cîntăreaţa îşi demonstrează talentul culinar ori de cîte ori are ocazia. Îi prepară paste, peşte, salate şi desertul preferat al amîndurora, salata de fructe. “Nu pot să spun că sînt o bucătărească convinsă, dar pînă la o anumită vîrstă am făcut singură toate treburile casnice. Acum, din fericire, am o doamnă care mă ajută. Însă cred că orice bărbat apreciază cînd îi găteşti ceva delicios”. Cei doi intenţionează să se căsătorească şi îşi doresc cel mai mult, pentru anul acesta, un copil. Iubitul Danielei are trei copii din căsătorii anterioare. “Cu fiul lui cel mic am reuşit să stau mai multă vreme şi mi-a plăcut enorm. Acum, sînt convinsă că e senzaţional să fii mămică. Eu sînt o tipă credincioasă, cred în familie, cred în căsătorie. Am avut o fixaţie că nu mai vreau să mă mărit, dar mi-am găsit parte­nerul potrivit”.

Top personal…
“Apologize” – Timbaland & One Republic
“No One” – Alicia Keys
“Brasil” – Fly Project feat. Anca Parghel