În urma discuțiilor din ultima vreme cu Gigi Becali, Daniela Crudu a decis să pună capăt relației cu fotbalistul stelist Mihai Costea.
Atacantul echipei Steaua Mihai Costea a fost pus pe „tușă” și de către iubita lui Daniela Crudu, dar și de către Ilie Stan, după ce a aflat că a petrecut la Sibiu cu Daniela înaintea meciului cu Astra.
Daniela Crudu și Mihai Costea au petrecut împreună
„Ne-am despărțit definitiv pentru că nu vreau să-i stric cariera. Este tânăr, știu ce înseamnă să pleci de jos. Și eu am plecat de jos. Și a ajuns greu unde a ajuns. Vreau să-i fie lui bine și să ajungă sus pentru că merită și chiar îmi pare foarte, foarte rău că a ajuns din cauza… Nu a făcut nimic, m-a însoțit la un club, dar nu a intrat. A stat la un prieten. Eu am stat o oră, apoi am plecat acasă. Și din cauza asta s-a ajuns să nu mai joace și să îl dea afară de la lot. Dar mă doare, pentru că e cariera lui! Și îmi pare foarte rău pentru asta și am decis să ne despărțim!”, a declarat Daniela în emisiunea „Un Show Păcătos”.
„Am fost tot timpul cuminți, nu au apărut poze compromițătoare cu noi. E un om liniștit. Mă doare, că ne iubim! E dureros! Ne despărțim definitiv ca să fie toată lumea mulțumită și să-i fie lui bine. Normal că îl iubesc, tocmai de-asta sufăr și mă doare! Acum deja faptul e consumat și nu vreau să mă mai gândesc”, a mai spus Daniela Crudu la Antena 1.
Dan Capatos a luat legătura prin telefon cu Giovani Becali, impresarul lui Costea. Din declarațiile acestuia s-a aflat și faptul că atacantul stelist ar fi fost violent cu fostul iepuraș Playboy.
„Să nu uite Daniela că singura lui existență este fotbalul. Și că până la 33 de ani ar fi bine ca și ea să-l sfătuiască să vină la antrenamente. Una e să zici ‘îl las pentru că nu-l mai suport și nu mai suport certurile lui și nu vreau să se repete’. Și alta e pentru binele lui. Asta e vrăjeală, Daniela! Nu ne zice nouă, că noi suntem mai șmecheriți ca tine de o mie de ori”, a declarat Giovani Becali.